CM 2014. Suspiciuni de blat în naţionala Camerunului la Mondiale: „În această echipă şapte mere au fost stricate!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Un cap al mafiei pariurilor a dezvăluit că mai mulţi jucători camerunezi nu şi-au apărat corect şansele în cele trei meciuri disputate în grupa A la Cupa Mondială. Potrivit acestuia, toate partidele naţionalei africane de la turneul final au fost trucate.

Un cap al mafiei pariurilor din Singapore, numit Wilson Raj Perumal, a declarat pentru revistai germană Der Spiegel că toate partidele jucate de Camerun la Cupa Mondială au fost aranjate. Spusele asiaticului capătă greutate din moment ce acesta a anticipat corect toate scorurile meciurilor jucate de camerunezi în grupa A. 

Concret, Perumal a anticipat înfrângerea cu 0-1 contra Mexicului, eşecul usturător cu 0-4 contra Croaţiei şi cel cu 1-4 contra Braziliei. Afirmaţiile pariorului devin şi mai credibile dacă ţinem cont că el a indicat inclusiv faptul că un jucător camerunez va fi eliminat în prima repriză.

"În această echipă sînt şapte mere stricate", le-a transmis Perumal nemţilor. Previziunile sale s-au adeverit întocmai: Camerunul a pierdut toate partidele la scorurile indicate de asiatic, iar camerunezul Song a fost eliminat în minutul 40.

În replică, directorul de securitate al FIFA susţine că nu există suspiciuni în privinţa vreunei partide de la CM. "Noi, la FIFA, nu avem până acum nici un indiciu despre vreun meci trucat", a precizat Ralf Mutschke.

Suspiciunile de blat au pus pe jar Federaţia din Camerun

Scandalul meciurilor trucate a ajuns şi la urechile federalilor din Camerun, care au pornit deja o anchetă şi vor să afle dacă aceste acuzaţii sunt fondate. "Recentele acuzaţii de fraudă în legătură cu cele trei meciuri ale Camerunului la Campionatul Mondial, în special meciul contra Croaţiei, precum şi existenţa a 'şapte mere stricate' în naţionala noastră nu reflectă principiile şi valorile promovate de administraţia noastră. Dorim să informăm suporterii că deja investigăm aceste caz, în ciuda faptului că nu am primit nicio notificare sau avertisment din partea FIFA", a transmis Federaţia Cameruneză printr-un comunicat de presă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite