CM 2014. Părinţi de vedetă, convinşi cu bani să decidă viitorul băiatului lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pogba

Cine a crezut că Franţa va avea un meci uşor cu Nigeria s-a înşelat. Africanii, ieşiţi din grupa cu Argentina, Bosnia şi Iran, au dat o replică viguroasă europenilor, la Brasilia, şi au cedat greu abia spre finalul meciului.

Drumul „cocoşilor” către calificare a fost deschis de Paul Pogba, unul dintre jucătorii criticaţi de presa franceză pentru evoluţiile la acest Mondial, în care nu reuşea deloc să marcheze. Cel poreclit „Octopus”, pentru lungimea picioarelor sale, comparate cu nişte tentacule, a punctat cu o lovitură de cap în minutul 79, fructificându-şi detenta în careul nigerian. „A fost un gol eliberator, dar eu joc pentru Franţa, nu pentru mine”, a declarat jucătorul de 21 de ani la finalul partidei. Colegii săi s-au grăbit să-l laude, portarul şi căpitanul echipei, Hugo Lloris, spunând că „încă nu ştim care sunt limitele lui Pogba pentru că el va da mult mai mult”.
Manchester United i-a plătit părinţii
Adulat acum de francezi, Paul Pogba a fost de multe ori pus la zid, pentru comportamentul său excentric, asemănător cu cel al lui Balotelli, dar şi pentru neimplicarea totală la meciuri. Fiul al unor imigranţi africani, tatăl din Congo şi mama din Guineea, Paul s-a născut la Paris şi a început fotbalul la o echipă mică din suburbiile capitalei Franţei. A progresat rapid şi la 14 ani a fost luat de Le Havre, după ce un an mai devreme jucase pentru o formaţie obscură, Torcy. La Le Havre a însă a explodat şi a devenit căpitanul naţionalei de juniori a Franţei, categoria Under 16. Marile cluburi au început să-i facă avansuri şi la 18 ani a fost racolat cu scandal de Manchester United. Şefii lui Le Havre susţin că englezii au dat câte 100.000 de euro fiecărui părinte a lui Pogba şi o casă, pentru ca aceştia să-şi dea acordul ca Paul să treacă la „diavoli”, băiatul fiind încă minor la data semnării contractului.
Francezii au mers chiar la FIFA cu un memoriu, dar forul mondial a socotit tranzacţia legală. Mai mult, s-a descoperit pe parcursul anchetei că la fel procedaseră şi cei de la Le Havre, atunci când l-au luat pe Pogba de la Torcy. Dăduseră bani părinţilor, pentru ca aceştia să-şi dea acordul de transfer.

pogba

La 18 ani, Paul Pogba s-a trezit la Manchester United, pe mâna celebrului Sir Alex Ferguson, care îl vedea pe francez urmaşul de drept al lui Paul Scholes, omul care a jucat 20 de ani la mijlocul echipei din Albion. O accidentare la genunchi, doar trei meciuri jucate într-un sezon şi nedaptarea la condiţiile din fotbalul englez au făcut ca transferul lui Pogba să nu aibă strălucire. A contat însă şi faptul că, după doar un an, la renegociere, agentul jucătorului a cerut o mărire de salariu pentru fotbalist, dar şi un comision de două milioane de euro pentru el. Pogba ar fi trebuit să câştige 2,5 milioane de euro pe an, iar agentul său să ia aproape tot atât. Ceea ce l-a enervat cumplit pe managerul echipei, Sir Alex spunând că Manchester nu aruncă cu bani prin astfel de procedee.

REPORTAJ ÎNTR-O FAVELĂ DIN RIO DE JANEIRO

CE CAPETE AU MAI CĂZUT DUPĂ EŞECURILE DE LA CM

E campion mondial Under 20
Atunci Pogba a semnat cu Juventus, care abia îl aştepta, şi care s-a arătat dispus să achite comisionul agentului său, chiar dacă jucătorul a obţinut un salariu mai mic. Mutarea a fost însă benefică din punct de vedere sportiv, francezul devenind om de bază la torinezi, alături de care a câştigat două titluri naţionale consecutive (2013 şi 2014). Anul trecut a devenit şi campion mondial cu Franţa, la categoria Under 20, iar în toamnă a făcut pasul la naţionala mare. Tot anul trecut, în decembrie, a primit trofeul „Golden Boy”, decernat celui mai bun tânăr fotbalist din lume, trofeu pe care înaintea sa l-au câştigat Isco, Goetze, Balotelli, Pato, Fabregas, Aguero, Messi, Rooney şi alţii.


Italienii cred că Pogba este soluţia prin care Juventus se poate redresa financiar şi văd ca iminent un transfer al acestuia. Manchester United, echipă care l-a avut în curte, e dispusă să dea 60 de milioane de euro, Real Madrid, PSG şi Barcelona ţin şi ele aproape. Conducerea lui Juventus refuză însă orice discuţie până după terminarea Mondialului, sperând că turneul final va creşte şi mai mult cota „Caracatiţei Paul”.
 
15 meciuri şi 3 goluri la naţionala Franţei are Paul Pogba, pentru care a debutat în septembrie 2013

Fraţii lui joacă pentru Guineea
Paul Pogba nu este singurul fotbalist al familiei sale. El mai are doi fraţi gemeni, mai mari cu trei ani, care joacă şi ei la un nivel destul de bun. Florentin Pogba e fundaş stânga la St.Etienne, în vreme ce Mathieu e atacant la Crewe Alexandra, în liga a doua engleză. Amândoi sunt componenţi ai naţionalei de fotbal a Guineei, preferând această variantă întrucât au fost conştienţi că au şanse mici să joace pentru Franţa.

pogba
pogba
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite