CM 2014. VIDEO Uruguay-Italia 1-0. Godin îi califică pe sud-americani. Italia spune adio Mondialului, iar Prandelli şi preşedintele Federaţiei au demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pirlo şi Suarez s-au duelat constant pentru minge în timpul meciului Italia-Uruguay FOTO Reuters
Pirlo şi Suarez s-au duelat constant pentru minge în timpul meciului Italia-Uruguay FOTO Reuters

Uruguay a învins la limită Italia, scor 1-0, într-o partidă contând pentru ultima etapă din faza grupelor Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia. Golul izbăvirii a fost marcat pentru sud-americani de Godin în minutul 81, reuşită care îi trimite acasă pe italieni. În celălalt meci al grupei, Anglia şi Costa Rica au remizat, scor 0-0.

Eliminarea lui Marchisio a fost un moment cheie în stabilirea deznodământului partidei de la Natal.
Având la îndemână şi rezultatul de egalitate, semn atât de iubit în “Cizmă”, Italia a încercat să protejeze scorul de 0-0. În prima repriză a ţinut mingea în posesie, iar în partea a doua, în special după eliminarea lui Marchisio, s-a retras în apărare. Intrarea cu talpa a mijlocaşului de la Juventus, penalizată cu “roşu” de arbitrul mexican, a dat aripi Uruguayului, care a crescut simţitor presiunea.

Dacă Buffon a scăpat Italia de gol la şutul din careu al lui Luis Suarez, la o  mare ocazie a naţionalei celeste (minutul 66), nu s-a mai putut opune loviturii de cap a lui Diego Godin din minutul 81.

Cu un minut înainte de golul lui Godin, şi Luis Suarez ar fi trebuit trimis la cabine, după ce l-a muşcat efectiv pe Chiellini, un gest pe care “Canibalul” l-a mai făcut şi în Anglia. Calificarea Uruguayului în dauna Italiei confirmă superioritatea echipelor sud-americane, în raport cu cele europene. Brazilia, Chile, Uruguay, Argentina şi Columbia sunt în optimi, Spania, Croaţia, Anglia şi Italia au fost eliminate din grupe. Olanda pentru moment, e singura naţională care salvează onoarea Europei.

După meci, selecţionerul Cesare Prandelli şi preşedintele Federaţiei Italiene, Giancarlo Abete, şi-au anunţat demisiile. "E normal să ne asumăm acest eşec", a spus Prandelli, care era în funcţie din 2010.

În cealaltă partidă din grupa D, Costa Rica şi Anglia au remizat la 0. În urma acestor rezultate, Costa Rica a câştigat grupa, iar Uruguay a terminat pe locul secund, ambele echipe calificându-se în optimi.

Clasament final grupa D

1. Costa Rica 3 2 1 0 4:1 7 puncte
2. Uruguay 3 2 0 1 4:4 6   
3. Italia 3 1 0 2 2:3 3   
4. Anglia 3 0 1 2 2:4 1

VIDEO cu golul lui Godin


Min. 90+6 Final de meci. Uruguay se califică în optimi după ce învinge cu 1-0 Italia.

Min. 90 Italia atacă în valuri, sud-americanii se apără cu toată echipa. Arbitrul de rezervă arată 5 minute de prelungire.

Min. 82 GOOOOL Uruguay. Godin marchează, cu spatele, după o centrare ca la carte venită din corner.

Min. 80 Meleu creat în careul Italiei, după ce Suarez a l-a muşcat pe Chiellini, iar italianul i-a dat un cot în figură sud-americanului. Arbitrul n-a văzut faza, altfel cei doi ar fi trebuit eliminaţi.

Min. 65 Ocazie mare pentru Uruguay: Suarez, cu un adversar lână el, trage pe centrul porţii, dar Buffon respinge greu în corner. Creşte presiunea la poarta Italiei.

Min. 60 Italienii rămân în zece oameni după ce Marchisio vede roşu direct pentru o intrare cu talpa pe tibia unui adversar.  

Min. 58 Rodriguez ratează cea mai mare ocazie a partidei: atacantul sud-american rămâne singur cu Buffon, după un un-doi de efect cu Suarez, dar trimite pe lângă poartă din poziţie ideală.

Min. 50 Cavani cere penalty pentru că a fost busculat în careu de Bonucci, dar arbitrul lasă jocul să continue, spre disperarea lui Oscar Tabarez.

Min. 46 Start în repriza secundă.


Min. 45 Fluier final al primei reprize. Uruguay-Italia 0-0. Costa Rica - Anglia 0-0 la pauză.

Min. 40 Italienii conduc detaşat la capitolul posesie cu 64%.

Min. 32 Ocazie mare pentru Uruguay: Italia e salvată în două rânduri de Buffon, care intervine providenţial la şuturile lui Lodeiro şi Suarez. Sud-americanii au echilibrat disputa.

Min. 20 Meciul e lipsit până acum de faze spectaculoase.

Min. 10 Italienii sunt mult mai prezenţi în joc în primele zece minute.

Min. 1 A început partida.


Şi Uruguay, şi Italia au pierdut neaşteptat în faţa revelaţiei Costa Rica, echipă deja calificată în optimi, care va juca, tot de la ora 19.00, cu Anglia, partidă ce va conta doar pentru palmares. 

În schimb, meciul Uruguay-Italia are o miză uriaşă. Echipa care învinge are asigurată calificarea în optimi, alături de Costa Rica. Totuşi, echipa lui Prandelli are la dispoziţie şi varianta unui egal în acest meci.

Echipele de start:

Uruguay: Muslera - Caceres, Gimenez, Godin, Pereira - Gonzalez, Rios - Lodeiro, C. Rodriguez, Suarez - Cavani

Italia: Buffon - Chiellini, Barzagli, Bonucci - Darmian, Veratti, Pirlo, Marchisio, De Sciglio - Immobile  Balotelli

CM 2014 „Finala” din grupe: Italia – Uruguay, astăzi, ora 19.00

CLICK AICI  pentru a raspunde testului de cunoştinţe despre CM şi poţi câştiga o tabletă

CLICK AICI pentru a paria pe meciurile de la CM şi poţi câştiga o tabletă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite