CM 2014. VIDEO Gol superb al lui Messi în partida Argentina vs. Bosnia 2-1

CM 2014. VIDEO Gol superb al lui Messi în partida Argentina vs. Bosnia 2-1

Argentina - Bosnia şi Herţegovina FOTO Reuters

Selecţionata Argentinei, câştigătoare a două Cupe Mondiale, a învins cu scorul de 2-1 echipa Bosniei şi Herţegovinei, în cadrul grupei F a Campionatului Mondial de Fotbal. Primul gol al Argentinei a fost un autogol al bosniacului Kolasinac, chiar in primele trei minute ale partidei.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Prima repriză a debutat cu un autogol al Bosniei în minutul '3, din partea lui Kolasinac, ceea ce a făcut-o ulterior pe Argentina să nu îşi mai forţeze jocul în primele 45 de minute. Chiar dacă astfel jocul s-a desfăşurat mai mult la centrul terenului, bosniacii au avut o ocazie importantă de a egala. Hajrovic a reuşit să primească o pasă foarte bună, reuşind să ajungă faţă în faţă cu portarul argentinian, fără să fie în ofsaid. Cu toate acestea, tabela a rămas neschimbată, prima repriză încheindu-se cu scorul de 0-1 pentru selecţionata Argentinei.
 

A doua repriză: După o primă repriză mai slabă a lui Messi, acesta îşi ia revanşa în minutul '65, atunci când marchează cel de-al doilea gol al Argentinei. Execuţia starului a fost una exemplară, mingea lovind bara stângă, apoi intrând în poarta bosniacilor. După această fază, atacurile devin din ce in ce mai dese din partea selectionatei conduse de Safet Susici, iar „minunea” se produce în minutul '85, atunci când Ibisevici reuşeşte să marcheze primul gol în poarta Argentinei. Final de partidă 2-1, pentru Argentina.
 
Golul marcat de Messi
 
 
„Era important să începem cu o victorie şi am reuşit. Bosnia este o mare echipă şi joacă foarte bine. În prima repriză i-am lăsat să joace, le-am lăsat mingea şi ne-a fost greu să ieşim pe contraatac”, a spus Messi, după meci.
 
Bosnia şi Herţegovina este singura ţară debutantă în cadrul Cupei Mondiale. În cele mai recente două amicaluri, Bosnia a pierdut în faţa Argentinei, fără să marcheze niciun gol în poarta ţării sud-americane.
 

Câştigă o tabletă şi multe alte premii participând la un concurs cu întrebări despre Campionatul Mondial


Echipele de start:

Argentina: Romero, Zabaleta, Rojo, Garay, Fernández, Campagnaro, Rodríguez, Di María, Messi, Agüero, Mascherano

Bosnia şi Herţegovina: Begovic, Mujdza, Kolasinac, Pjanic, Spahic, Bicakcic, Hajrovic, Besic, Dzeko, Misimovic, Lulic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: