City, noua minune fotbalistică a lumii: Ce a reuşit echipa, odată cu calificarea în finala Ligii Campionilor
0Calificarea celor de la Manchester City în finala Ligii Campionilor e un rezultat firesc al parcursului formidabil, pe care l-au avut elevii lui Guardiola, în actuala stagiune. Cifrele „cetăţenilor“ vorbesc de la sine.
*12 meciuri în actuala ediţie a Ligii, cu următorul bilanţ: 11 victorii, 1 egal! Singura formaţie care a ţinut City în şah a fost Porto, în faza grupelor: 0-0 pe „Dragão“. În rest, victorii pe linie, dintre care şapte la rând!
*City e prima echipă din Anglia care câştigă 11 partide în acelaşi sezon de Cupa Campionilor Europeni / Liga Campionilor. Dacă va învinge şi în finala de la Istanbul, City va egala recordul all-time, deţinut de Real Madrid, cu 12 meciuri câştigate în acelaşi sezon, în 2001-2002!
*Manchester City tocmai a devenit a 9-a echipă din Anglia, calificată în ultimul act al Cupei Campionilor Europeni / Liga Campionilor. „Cetăţenii“ se află la prima lor finală. Înaintea lor, au reuşit această performanţă Arsenal, Aston Villa, Chelsea, Leeds, Liverpool, Manchester United, Nottingham Forest şi Tottenham.
Manchester City, în actualul sezon din Liga Campionilor
Semifinale
Manchester City - PSG 2-0
PSG - Manchester City 1-2
Sferturi
Dortmund - Manchester City 1-2
Manchester City - Dortmund 2-1
Optimi
Manchester City - Monchengladbach 2-0
Monchengladbach - Manchester City 0-2
Faza grupelor
Manchester City - Marseille 3-0
FC Porto - Manchester City 0-0
Olympiakos - Manchester City 0-1
Manchester City - Olympiakos 3-0
Marseille - Manchester City 0-3
Manchester City - FC Porto 3-1
Liga Campionilor, semifinale
Astăzi, ora 22.00
Chelsea - Real Madrid (1-1 în tur)
Digi Sport 1, Telekom Sport 1, LookSport+
Marţi
Man. City - PSG 2-0 (2-1)
Finala se va juca pe „Atatürk Olympic Stadium“ din Istanbul, la 29 mai.