Cîrstea livrează prima surpriză la Australian Open 2020! Sorana e la a treia „lovitură“ a carierei la Melbourne

Cîrstea livrează prima surpriză la Australian Open 2020! Sorana e la a treia „lovitură“ a carierei la Melbourne

Sorana Cîrstea a debutat perfect la Australian Open 2020

Sorana Cîrstea, 29 ani, a debutat cu victorie la Australian Open 2020, reuşind să o învingă cu 6-2, 7-6(5) pe Barbora Strycova (cap de serie 32). Românca s-a calificat, astfel, în turul secund, acolo unde o va înfrunta pe Cori Gauff (15 ani).

Ştiri pe aceeaşi temă

Sportiva din Târgovişte a semnat prima surpriză pe tabloul feminin la această ediţie a Australian Open-ului, tăind un nume de pe lista favoritelor aflate în cursa pentru trofeu. Totodată, Cîrstea a confirmat faptul că, în ultimii ani, „Openul Vesel“ este Grand Slam-ul său favorit. În 2017, Sorana reuşea aici să revină în premieră în săptămâna a doua a unui Slam după sfertul de vis de la Roland Garros, din 2009. Acum, în 2020, ea izbuteşte pentru a treia oară în carieră să elimine o sportivă de pe lista capilor de serie la Australian Open, după victoriile din 2012 în faţa Samanthei Stosur şi din 2017 - în faţa ibericei Carla Suarez Navarro.
 
Cifre impresionante în statistica serviciului în primul set pentru „Sori“
 
Sorana Cîrstea a dominat primul set al meciului cu Barbora Strycova, iar game-ul şase a făcut diferenţa, atât pe tabelă, cât şi pe plan psihologic. Cu servicii bune, Strycova a anulat primele două mingi de break ale româncei, însă nu a mai avut ce face la a treia, Cîrstea având inspiraţia de a cere prompt reluare video pentru clarificarea deciziei de la linie. Jocul Soranei s-a legat frumos şi a înclinat clar balanţa loviturilor câştigătoare, 15-6 faţă de Strycova, românca încheind practic manşa cu serie de patru game-uri câştigate consecutiv. Experimentata cehoaică nu şi-a găsit calmul interior, risipind energie cu proteste, proiectându-şi dezamăgirea asupra arbitrului, căruia i s-a plâns că nu se poate concentra din cauza unei continue deplasări a spectatorilor în tribune.
 
După un set inaugural în care nu a pierdut punct pe serviciul doi (5 din 5) şi nici nu a avut de înfruntat vreo minge de break, situaţia s-a complicat în start de set doi pe lansarea româncei. Strycova a testat-o mai întâi pe Sorana ducând-o la egalitate în game-ul inaugural, şi-a procurat apoi primele două mingi de break în game-ul al treilea şi a câştigat în cele din urmă pe retur pentru a prelua în premieră conducerea pe tabelă, 3-2, pe fondul unei scăderi sesizabile în eficienţă a serviciului sportivei din Târgovişte. Cîrstea s-a regrupat rapid, a câştigat de două ori pe retur, însă a ratat închiderea partidei la 5-3, pierzându-şi serviciul la zero. Sorana Cîrstea nu a mai ezitat însă în tiebreak, valorificând prima minge de meci avută.
 
Bilanţul finalului de meci pentru Sorana Cîrstea: număr egal de lovituri câştigătoare şi greşeli neforţate (32) şi 4 din 6 mingi de break convertite. Strycova a terminat meciul cu 15 lovituri câştigătoare, 22 de greşeli neforţate şi 2 din 6 mingi de break convertite.
 

Great R1 win for @sorana_cirstea as she starts the Australian Open winning in straight sets. Sorana Cirstea defeated Barbora Strycova 6-2, 7-6. She will face the winner between Cori Gauff and Venus Williams in R2.#AusOpen pic.twitter.com/4mmqkBgiqx

— 🇷🇴WTA Romania🇷🇴 (@WTARomania) January 20, 2020

 
CITEŞTE ŞI:
 
Ce duel pentru Sorana! După „şocul“ de la Wimbledon, Gauff o învinge din nou pe Venus Williams şi o va înfrunta pe Cîrstea
 
 
 
 
Cum se poate scrie istorie la Australian Open 2020. Cinci „magnifici“ şi recordurile pe care le pot stabili

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: