Ciprian Tătăruşanu este în atenţia a şase echipe importante din fotbalul european. Portarul rămâne fără contract în vară

Ciprian Tătăruşanu este în atenţia a şase echipe importante din fotbalul european. Portarul rămâne fără contract în vară

Ciprian Tătăruşanu, goalkeeper la Steaua Bucureşti FOTO Mediafax

Ciprian Tătăruşanu se află în ultimele trei luni de contract cu Steaua Bucureşti şi sunt indicii că nu ar mai semna o prelungire, astfel încât este aşteptat un transfer. Până acum şi-au arătat interesul echipe din Serie A şi Premier League.

Ştiri pe aceeaşi temă

Presa din Italia notează că Ciprian Tătăruşanu este în atenţia lui patru echipe din primul eşalon italian, dar şi că două formaţii din campionatul englez îl au sub supraveghere. 

Potrivit calciomercato.it Tătăruşanu „nu a luat încă nicio decizie, nu a semnat cu Fiorentina şi nu a anunţat dacă îşi va prelungi contractul cu Steaua. Conform unor zvonuri adunate de redacţia noastră, atât Tottenham, cât şi West Ham United din Anglia ar fi interesate de el, însă şi Milan, Napoli şi AS Roma şi-au arătat interesul pentru Tătăruşanu“.

Portarul a ajuns la Steaua după două sezoane petrecute la Gloria Bistriţa şi, aflat la club de aproape cinci ani, a devenit titular la campioana României, evoluând în 128 de partide.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Helmuth Duckadam aniversează 55 de ani. Reperele carierei celui poreclit „Eroul de la Sevilla“

Management catastrofal: Steaua pierde 7,4 milioane de euro. Cifrele care reflectă dimensiunea unui adevărat dezastru

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: