CIPRIAN MARICA: „Din vară sunt tot la Stuttgart!“

Chiar dacă nu a mai jucat la Stuttgart de la 30 ianuarie, când a intrat în dizgraţia antrenorului Bruno Labbadia, Ciprian Marica pare stăpân pe sine şi pe viitorul lui. Sau cel puţin asta am dedus dintr-o discuţie mai mult amicală purtată cu vârful echipei naţionale. Marica abia aşteaptă să vină la lot şi chiar crede că România mai are şanse de calificare la Euro 2012. „Mici, dar există“, spune fotbalistul român. Atacan

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul": De ce ai atâtea probleme şi la echipa de club?

Ciprian Marica: Cum şi la echipa de club? Unde mai am probleme? Ce conflict am avut eu cu altcineva? Mă pregătesc şi aştept să-mi vină rândul să-mi ajut şi eu echipa. S-a vorbit mult şi aiurea despre mine, dar nu s-a deranjat nimeni să vină la un antrenament, să vorbească şi cu colegii sau cu oficialii clubului. Mă doare că până şi românii au mers pe piste false, în loc să scrie adevărul. Dar voi face eu lumină, într-un final, dacă e aşa o mare comoditate în presă, şi se preia tot ce apare pe site-uri. Vom vorbi mai multe la finalul sezonului.

Ce ai de gând să faci de la vară? Ce oferte ai?

Sunt sub contract cu VfB şi nu-mi permit să-mi fac alte planuri. Din sezonul viitor cred că totul va fi luat de la zero şi că voi porni cu şanse egale lupta pentru un loc în echipă. Cred cu tărie că vom şterge tot răul din sezonul ăsta şi că voi reveni cu Stuttgart acolo unde recomandă tradiţia clubului, pretenţiile fanilor, valoarea echipei, adică pe podium. Deocamdată, aştept să vin la naţională pentru jocul cu Bosnia, urmează turneul din America de Sud, şi pe urmă vacanţa. Apoi, din nou la treabă, deoarece Stuttgart merită mult mai mult decât am obţinut anul ăsta.

De ce ai refuzat să vii la Timişoara pentru un milion de euro?

Aşa cum am spus mai înainte, sunt sub contract. Cum să merg la o echipă de capul meu? Regulile sunt reguli, indiferent de sumele oferite. Am avut o singură discuţie concretă, cu Lokomotiv Moscova, o grupare mare care mi-a făcut o ofertă foarte, foarte bună, onorantă pentru orice jucător. Eu am vrut însă să am conştiinţa împăcată că am făcut tot ceea ce a depins de mine, să-mi ajut echipa într-un moment dificil şi de aceea am rămas la Stuttgart.

De-a lungul timpului, Mircea Lucescu te-a criticat în mai multe rânduri...

În care rânduri m-a criticat? Sau am eu probleme de memorie? Am avut o relaţie normală, ca de la un fotbalist la un antrenor, atât cât am lucrat împreună. Apoi, după ce am plecat, o relaţie de respect pentru un om de la care am învăţat fotbal, la fel cum am pentru toţi antrenorii cu care am lucrat! Spre exemplu, Victor Piţurcă nu m-a folosit deloc la turneul final al Euro 2008, dar m-a auzit cineva vreodată zicând ceva despre dânsul? Vorbim la telefon, ne întâlnim cu plăcere la o cafea, îi ascult cu mare interes sfaturile. E un antrenor cu o mentalitate grozavă, un om deosebit, cu o mare experienţă de viaţă. Îmi place să discut cu dânsul, să-i cer un sfat când am nevoie. Cât despre nea Mircea, îl felicit din suflet pentru titlul obţinut cu Şahtior. I-am urat la mult mai multe şi mi-a replicat: „Mă, tu crezi că eu muncesc până la 100 de ani?"

Îţi pare rău că ai plecat din Ucraina, ţinând cont că Şahtior a ajuns în sferturile Ligii Campionilor?

Nu-mi pare rău de nimic, de nicio alegere făcută în carieră. M-a bucurat mult succesul celor de la Şahtior, am prieteni buni acolo, ştiu cât de mult se munceşte, cât de mult s-a investit, ce pasiune pune preşedintele Ahmetov! Bravo lor, chiar sunt mândru că am jucat acolo. Când m‑am dus eu, exista Dinamo Kiev şi restul lumii, acum Şahtior domină Ucraina şi, dacă o ţine în ritmul ăsta, va domina şi Europa. 

„E posibil să intru în politică"

Cum poate un jucător să împace ieşirile în club cu antrenamentele?

Asta cu clubul e o exagerare tipic românească. Nu trebuie să fie vorba de o împăcare, sunt două planuri separate. La club te distrezi, la antrenament munceşti. Cine e nebun să le-ncurce? E vorba de meseria ta, îţi faci rău singur? Fotbaliştii stau mult în cantonament, au şi ei dreptul la distracţie, ca orice om. Cine exagerează, se autoelimină! Trebuie o măsură în toate.

Eşti cunoscut drept un fotbalist care a făcut ravagii printre fete...

V-au spus ele că fac ravagii? Se exagerează mult. Oricum, e ciudat ce se întâmplă în societatea actuală. Când eram puştan, se lăudau băieţii cu cuceririle lor. Acum se laudă femeile cu cine-şi petrec orele sau nopţile, poveşti reale sau inventate. Mai mult inventate, din ce mi-am dat eu seama.

Ce faci în timpul liber?

Am aceleaşi preocupări ca orice băiat de 25 de ani. Când sunt la Stuttgart, ies în oraş cu prietenii. Mă uit la televizor, citesc, ascult muzică, mai stau pe net. Încerc să răspund cât mai des celor care‑mi scriu pe site-ul oficial.

După ce te retragi vrei să rămâi în fotbal? Te vezi antrenor?

Nu ştiu acum, mai am de jucat, mai am multe de demonstrat în cariera asta. Apoi, vedem, probabil că voi lucra în fotbal, dar categoric nu ca antrenor. Voi urma o cariera în care să pot să fac ceva cu adevărat, să ajut. Poate în politică, poate în alt domeniu, vom vedea, mai e mult până atunci.

Spune câteva dintre preferinţele tale?

Îmi plac comediile şi filmele psihologice. La băuturi n‑am preferinţe, în cantonament prefer lecturi uşoare, relaxante. Nici la maşini nu merg pe un model anume, mă simt bine în maşini puternice şi sigure.

Ce personalitate din istorie admiri?

Alexandru Ioan Cuza mi‑a plăcut mult, din şcoală. Pe lângă că a unit Moldova cu Muntenia a rămas în amintirea poporului român drept un model de corectitudine, un om care i-a tratat pe toţi cu aceeaşi măsură, care a scăpat de sărăcie multă lume. Bunicii îmi citeau povestiri despre faptele lui.

„Unii spuneau că nu voi ajunge fotbalist fiindcă nu eram sărac"

Pentru tine, banii nu au reprezentat niciodată o problemă. Care este motivaţia pentru un fotbalist să dea totul când situaţia financiară îi permite să nu aibă griji?

M-am apucat de fotbal după ce am văzut cum ieşea lumea în stradă după meciurile naţionalei şi mi-am dorit enorm să îmbrac tricoul primei reprezentativei. Asta e cea mai bună motivaţie pentru un om, să facă ce-i place şi să-şi împlinească visele. Eu am avut şi o ambiţie enormă să reuşesc, să le demonstrez că se înşală celor care-mi spuneau în copilărie că sunt talentat, dar n-o să ajung niciodată fotbalist fiindcă nu m-am lovit de sărăcie, de probleme financiare.

Te-ai întoarce în campionatul intern?

Sigur, orice fotbalist îşi doreşte să revină la un moment dat acasă, dar eu mai am multe de demonstrat afară.

Ai superstiţii?

Sunt un tip credincios, însă nu mă încred prea mult în superstiţii. Le am şi eu pe ale mele,  intru cu dreptul pe gazon, mai sunt şi altele, dar acum nu pot să dau tot din casă.

Ce atacant ai avut ca idol?

Nu am avut idoli. Am crescut imitându-l pe Hagi la toate jocurile copilăriei, toţi voiam să driblăm ca el, să şutăm ca el, toţi voiam să fim Hagi când jucam în faţa blocului.

Dacă n-ai fi fost fotbalist, ce sport ţi-ar fi plăcut să faci?

Am făcut tenis, am făcut înot, dar nu-mi imaginam viaţa mea fără fotbal.

Consideri generaţia actuală a naţionalei o generaţie ratată?

Sub nicio formă. Ne jucăm prea uşor cu astfel de vorbe.

Mai avem şanse reale să mergem la Euro 2012?

Da, avem. Mici, dar sunt. Ne batem pentru ele până la capăt, n-o să ne predăm fără luptă.

Ce jucători din Liga I crezi că ar putea să facă pasul spre o echipă din Vest?

Nu pot eu să-mi dau cu părerea de la distanţă, dar am citit lucruri frumoase despre Torje şi despre Gardoş.

Ciprian Andrei Marica

Născut: 02.10.1985, Bucureşti.
Înălţime /greutate: 1,85 m / 80 kg
Post: atacant
A jucat la: Dinamo, Şahtior Doneţk, VfB Stuttgart.
Cupele europene: 62 meciuri, 18 goluri 
Echipa naţională: 47 selecţii, 14 goluri
Palmares: Două titluri şi două Cupe ale României cu Dinamo, două titluri, o Cupă şi o Supercupă a Ucrainei cu Şahtior Doneţk.

"Îmi plac gimnastele, şi gimnaştii şi o admir enorm pe Alina Dumitru, care domină judoul mondial de atât timp. La fel pe Cristina Neagu! Să fii cel mai bun din lume la un sport de echipă, e mare lucru! Păcat că nu are promovarea pe care o merită."

"Cel mai greu moment pentru un fotbalist este când nu joacă, iar cel mai fericit este când învinge. Eu nu sunt mulţumit de ce am realizat până acum, e mult loc de mai bine."

"Nu am avut idoli. Am crescut imitându-l pe Hagi la toate jocurile copilăriei, toţi voiam să driblăm ca el, să şutăm ca el, toţi voiam să fim Hagi când jucam în faţa blocului. "

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: