Articol publicitar

Cine sunt adversarele lui CFR Cluj în Europa League?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a făcut parte din urna a patra valorică la tragerea la sorţi pentru stabilirea componenţelor grupelor Europa League, efectuată pe 30 august. Echipa antrenată de Dan Petrescu a fost repartizată într-o grupă dificilă, cu Lazio Roma, Celtic Glasgow şi Rennes.

„E cea mai grea tragere la sorţi posibilă. Am văzut componenţa celorlalte grupe şi nu cred că puteam să picăm mai prost", a declarat Dan Petrescu. Imediat după meciul cu Slavia Praga, antrenorul clujenilor anunţase că noul său obiectiv este calificarea în primăvara europeană: „Aveam aşteptări, dar înainte de tragerea la sorţi. Acum, speranţele sunt mult mai mici, trebuie să fiu realist”.

Cine sunt adversarele campioanei României şi ce şanse de calificare există? 

Dacă ne gândim că CFR a eliminat-o pe Celtic din Liga Campionilor chiar în acest sezon, putem spera că reprezentanta noastră se poate lupta măcar pentru locul secund în grupă. Lazio este o echipă puternică şi are o candidatură solidă la ocuparea primului loc.

LAZIO ROMA (valoare de piaţă 298,55 milioane de euro)

Imagine indisponibilă

A ajuns în grupele Europa League câştigând Cupa Italiei (2-0 cu Atalanta în finală). Echipa la care este legitimat Ştefan Radu a jucat un singur meci în Serie A în acest sezon: 3-0 contra Sampdoriei, prin golurile marcate de Immobile (2) şi Correa.

Top 3 jucători ca valoare de piaţă (potrivit transfermarkt.com)

1. Sergej Milinkovic-Savic (mijlocaş central sârb, 24 de ani) - 65 de milioane

2. Ciro Immobile (atacant italian, 29 de ani) – 40 de milioane

3. Luis Alberto (mijlocaş ofensiv spaniol, 26 de ani) – 28 de milioane de euro

Echipa folosită în ultimul meci (3-0 cu Sampdoria în deplasare, în Serie A): Strakosha – Radu, Acerbi, Felipe – Lazzari, Luis Alberto, Milinkovic-Savic, Parolo, Lulic – Correa, Immobile

CELTIC GLASGOW (valoare de piaţă 77,90 milioane de euro)

Imagine indisponibilă

Este echipa pe care nici nu mai era nevoie să o prezentăm, pentru că s-a vorbit destul despre ea cu prilejul dublei confruntări avute cu CFR în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. A fost 1-1 la Cluj şi 4-3 pentru campioana României la Glasgow.

Celtic este lider în clasamentul primei divizii scoţiene, cu 3 victorii din 3 posibile, golaveraj 15-3.

Top 3 jucători ca valoare de piaţă

1. Fraser Forster (portar englez, 31 de ani) – 8 milioane de euro

2. Edouard Odsonne (atacant francez, 21 de ani) – 7,5 milioane de euro

3. Fullien Christopher (fundaş central francez, 26 de ani) – 6 milioane de euro

Echipa folosită în ultimul meci (4-1 cu AIK în deplasare, în Play-off-ul Europa League): Gordon – Ajer, Bitton, Jullien, Bolingoli – Brown, McGregor – Forrest, Johnston, Christie - Edouard

RENNES (valoare de piaţă 117,45 milioane de euro)

Imagine indisponibilă

A ajuns în Europa League după ce a învins-o pe PSG în finala Cupei Franţei, după loviturile de departajare. Rennes este lider în Ligue 1, cu 3 victorii în primele 3 etape, golaveraj 5-1.

Top 3 jucători ca valoare de piaţă

1. Mbaye Niang (atacant francez, 24 de ani) – 12 milioane de euro

2. Benjamin Bourigeaud (mijlocaş central francez, 25 de ani) – 12 milioane de euro

3. Edouard Mendy (portar senegalez, 27 de ani) – 9 milioane de euro

Echipa folosită în ultimul meci (2-0 cu Strasbourg în deplasare, în Ligue 1): Mendy – Traore, Da Silva, Gelin, Morel, Mouassa – Camavinga, Grenier, Bourigeaud – Niang, Del Castillo

Pentru a ne face o imagine completă, trebuie spus că lotul lui CFR Cluj este evaluat la 25,5 milioane de euro, iar cel mai scump jucător al campioanei României este George Ţucudean (3,5 milioane de euro). În fotbal, însă, nu joacă numai banii. Sunt mai mulţi factori de luat în calcul atunci când încercăm să anticipăm rezultatul unui meci, factori pe care îi găsim în avancronicile postate pe site-uri specializate precum PariuriX.com.

Prima etapă din faza grupelor este programată pe 19 septembrie, în timp ce ultimul meci va avea loc pe 12 decembrie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite