Chivu a trecut cu bine peste a 14-a operaţie, dar ratează tot restul anului

Chivu a trecut cu bine peste a 14-a operaţie, dar ratează tot restul anului

Chivu, pe patul spitalului din Miami

La aproape 33 de ani, fostul căpitan al naţionalei României se află acum în America, la Miami, unde se luptă să-şi salveze finalul de carieră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai exact, necăjit de o problemă la unul dintre degetele piciorului drept, Chivu a ajuns din nou pe masa de operaţie. Intervenţia, a treia la acelaşi deget în decurs de un an, a fost una reuşită, alături de Chivu aflându-se şi soţia Adelina. “Operaţia numărul 14! Cel puţin şosetele din spital sunt amuzante", a fost mesajul amuzant postat pe Facebook de fosta prezentatoare TV, alături de o fotografie sugestivă cu picioarele lui Chivu.
Salba impresionantă de operaţii ale fotbalistului român a început în urmă cu nouă ani, după o fractură la al cincilea metatarsian de la piciorul drept. Au urmat apoi o fractură de piramidă nazală, o luxaţie la umăr, o entorsă la genunchi, alta la gleznă şi celebra accidentare la cap din 2010 care i-a pus în pericol viaţa. De felul în care se va recupera în urma intervenţiei chirurgicale din această săptămână depinde şi viitorul lui Chivu la Inter, contractual său cu gruparea milaneză urmând să expire vara viitoare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările