China, prinsă cu minciuna: Cum au fost falsificate costurile organizării Jocurilor Olimpice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul chinez, Xi Jinping (68 de ani)
Liderul chinez, Xi Jinping (68 de ani)

La Beijing, începe de astăzi sărbătoarea sporturilor de iarnă. Din păcate, evenimentul a fost precedat de cazul Shuai Peng şi de măsurile extreme ale Chinei legate de pandemie. Iar în ultimele zile, s-a aflat cum organizatorii au falsificat costurile organizării.

De ani buni, evenimentele sportive majore sunt folosite pe post de „detergent“ de către regimurile totalitare ale unor ţări puternice, cu resurse economice uriaşe.

Arabia Saudită a ţinut să organizeze o etapă de Formula 1, a plătit sume astronomice pentru a găzdui Supercupa Spaniei, cu Barcelona şi Real Madrid în prim-plan, Rusia a dus Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, la Soci, pentru a promova staţiunea preferată a lui Vladimir Putin, iar acum China a ţinut să atingă o premieră istorică datorită Jocurilor Olimpice de la Beijing. Pentru că acest oraş e primul care organizează şi ediţia de Iarnă, după cea de Vară, în 2008.

Iar chinezii nu s-au uitat la bani, fiind vorba de o acţiune de propagandă! Potrivit cifrelor oficiale comunicate de autorităţi, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing au costat „doar“ 3,9 miliarde dolari. Americanii de la insider.com au demonstrat însă că, în stilul lor caracteristic, chinezii au falsificat cifrele, prezentând o sumă de aproape zece ori mai mică!

În realitate, JO 2022 e un eveniment care a „înghiţit“ 38,5 miliarde de dolari. Numai calea ferată care leagă oraşul Beijing de locaţiile montane ar fi costat 9,2 miliarde de dolari.

Mint ca să se dea mari în faţa lumii

Apare o întrebare logică: De ce China, care a cheltuit 42 de miliarde dolari pentru JO 2008, a falsificat acum costurile organizării? 

China

Chinezii de rând au fost mobilizaţi pentru acţiunile de promovare legate de JO 2022

Răspunsul e oferit de insider.com: „China vrea să se mândrească, pe hârtie, cu cea mai puţin costisitoare ediţie a Jocurilor Olimpice din ultimele două decenii. De aceea, presa controlată de stat a tot promovat ideea că ţara a avut puterea şi abilitatea tehnologică de a organiza un mega eveniment, cheltuind doar o fracţiune din ce au plătit japonezii pentru Jocurile de Vară de la Tokyo şi ruşii pentru Jocurile de Iarnă, de la Soci“.

Iar economistul Andrew Zimbalist a detaliat ce au făcut chinezii: „N-au inclus în costul organizării, cheltuielile legate de îmbunătăţirea sistemului de transport, nici sumele folosite pentru infrastructura sportivă. Au omis până şi costurile ridicării Satului Olimpic“.

„Să organizezi aceste Jocuri, în pandemie, implică nişte costuri suplimentare. Vorbim despre cele sanitare. Numai dacă ne gândim la sumele care se duc pe testare şi carantinare, avem, cât de cât, o imagine, în acest sens. Dar China a ascuns şi aceste cifre din raportul său financiar“, a spus Brian Chiu, profesor de management sportiv în cadrul Universităţii din Hong Kong.

Ca să înţelegem şi mai bine cât de departe de adevăr sunt cifrele chinezilor, jurnaliştii de la insider.com au amintit cât au costat JO 2020 (Tokyo) şi JO 2014 (Soci). Pentru primul eveniment, japonezii au scos din buzunar 12,6 miliarde de dolari, în timp ce, la Soci, s-a organizat cea mai costisitoare ediţie: aproape 42 de miliarde de dolari!

China

Cenzura e politică de stat în China, după cum s-a văzut şi în cazul Shuai Peng

Cazul Peng şi închiderea milioanelor de oameni

Dincolo de falsificarea costurilor organizării, China a revoltat comunitatea internaţională şi prin cazul Shuai Peng. Jucătoarea de tenis de 35 de ani a dispărut, brusc, după ce a postat pe reţelele de socializare despre abuzurile sexuale la care ar fi fost supusă, în trecut, de către Zhang Gaoli, un fost vicepremier chinez. Abia după ce scandalul a luat amploare, Peng a fost scoasă în faţa camerelor, în diferite acţiuni dubioase, care au fost mediatizate de presa locală. 

În fine, în săptămânile de dinainte de JO 2022, China a închis oraşe întregi, cu milioane de oameni, la depistarea câtorva zeci de cazuri de COVID, şocând, încă o dată, prin această abordare la care au renunţat aproape toate ţările din lume.

14 e ora la care va începe ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, programată pentru vineri.    TVR şi Eurosport transmit JO 2022 în România.  
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite