CFR se umple de bani: Va primi o sumă impresionantă pentru victoria de la Sofia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana României a avut un debut perfect în noul sezon al grupelor Ligii Europa, câştigând pe stadionul „Vasil Levski“, în faţa celor de la ŢSKA, scor 2-0.

Pe lângă faptul că şi-a început parcursul din grupele Ligii Europa cu un succes, devenind şi liderul grupei A - AS Roma a învins Young Boys cu 2-1 în cealaltă partidă - trupa pregătită de Dan Petrescu şi-a asigurat şi un bonus financiar important.

Concret, pentru cele trei puncte câştigate, joi seară, formaţia din Gruia va încasa 575.000 de euro, adică suma cu care UEFA răsplăteşte fiecare victorie în grupele EL. 

Oricum, CFR deja s-a umplut de bani, numai prin prisma calificării în grupe, primind un bonus de 2.920.000 de euro din partea forului europan. 

Mai departe, clujenii ţintesc următoarele sume:

*Fiecare victorie în faza grupelor: 570.000 de euro

*Fiecare egal în faza grupelor: 190.000 de euro

*Locul 1 la finalul fazei grupelor: 1.000.000 de euro

*Locul 2 la finalul fazei grupelor: 500.000 de euro

*Bonusul prezenţei în 16-imi: 500.000 de euro

16.230.000 de euro a strâns CFR Cluj, în sezonul trecut, în urma parcursului european al echipei, care s-a încheiat în 16-imile Ligii Europa. 
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite