CFR Cluj a primit o depunctare record, de 24 de puncte. Cererea de intrare în insolvenţă a fost acceptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea formulată de CFR Cluj pentru intrarea în insolvenţă, însă, cu toate acestea, gruparea feroviară a fost depunctată cu 24 de puncte pentru datoriile pe care le are la stat şi către propriii jucători.

CFR Cluj se confruntă cu o situaţie total ingrată. Formaţia din Gruia, care a solicitat demararea procedurii de insolvenţă, se află în incapacitate de a-şi plăti datoriile către stat şi către propriii jucători. Deşi Tribunalul Comercial Cluj a acceptat intarea în insolvenţă a echipei, comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal au decis să sancţioneze CFR-ul cu o depunctare drastică, de 24 de puncte. Drept urmare, echipei din Ardeal i-au fost deja retrase cele 24 de puncte, ceea ce a făcut să devină "lanterna roşie" a Ligii 1, scrie site-ul stiridesport.ro.

Clubul feroviar poate face recurs la această decizie şi, în cazul unui răspuns defavorabil, poate merge chiar la TAS. "Este o zi tristă. Nimeni nu urmărea depunctarea CFR-ului, ci ca jucătorii să-şi primească banii. Ceea ce nu se va întâmpla acum, ci în 2, 3 sau am văzut că se poartă prelungirea la 4 ani. Şi nu e sigur că-i vor primi pe toţi", a spus Lucian Enache, juristul AFAN pentru sursa indicată.

În această situaţie, jucătorii vor mai avea de aşteptat până când îşi vor primi salariile restante. Datoriile clubului, înscrise în cererea de intrare în insolvenţă, se ridică la 90 de milioane de lei, dintre care peste 50 de milioane de lei sunt datorii către stat, iar restul către fotbalişti.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite