Cernat a marcat al doilea său gol în campionat, Rizespor a pierdut însă în faţa echipei lui Roberto Carlos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Cernat a marcat sâmbătă în partida din deplasare cu Sivasspor, dar Rizespor a pierdut cu 3-1, gazdele revenind în meci după ce românul a ieşit de pe teren.

În meciul contând pentru etapa a 15-a din Turcia, mijlocaşul Florin Cernat (33 de ani) a fost titular şi a deschis scorul în minutul 52. 

La doar un minut după ce gazdele au egalat (68), prin reuşita lui Eser, românul a fost schimbat. 

Mutarea antrenorului Riza Calimbay a fost însă una neinspirată, pentru că apoi gazdele au mai marcat două goluri. Francezul Chahechouhe a punctat pentru 2-1 de la punctul cu var (76), apoi acelaşi Eser a stabilit scorul final, în ultimul minut. 

Cernat este la al doilea gol pentru Rizespor în acest sezon, după cel marcat în seprembrie, cu Bursaspor. 

Echipa românului se află pe locul 14, cu 15 puncte în 15 etape, în timp ce Sivasspor, grupare antrenată de brazilianul Roberto Carlos, ocupă locul 5, cu 26 de puncte. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite