„Cenuşăreasa“ Ţig a ajuns pe prima pagină a site-ului WTA: Povestea româncei care a uluit lumea tenisului

„Cenuşăreasa“ Ţig a ajuns pe prima pagină a site-ului WTA: Povestea româncei care a uluit lumea tenisului

Chiar dacă a pierdut finala turneului BRD Bucharest Open, Patricia Ţig (24 de ani) şi-a recâştigat locul în clasamentul WTA, parcurgând un drum înfiorător de dificil.

Tenisul românesc traversează o perioadă în care nu doar că furnizează rezultate spectaculoase, cum ar fi triumful Simonei Halep la Wimbledon, dar oferă şi poveşti de toate felurile.
 
Dacă Mihaela Buzărnescu (58 WTA) şi Marius Copil (84 ATP) se încadrează în cele de groază, amândoi având un 2019 de coşmar, după un 2018 care a fost anul cel mai bun din carierele lor, în schimb, Patricia Ţig (24 de ani) reprezintă, fără îndoială, cea mai frumoasă poveste a tenisului mondial din ultimele zile.
 
Cândva o prezenţă în Top 100 şi convocată în echipa de Fed Cup a României, Ţig a dispărut din peisaj în 2017. Concret, ultimul turneu WTA la care a fost văzută pe teren a fost la Guangzhou (China), în septembrie 2017. A urmat o perioadă în care Ţig s-a luptat cu probleme medicale, dar a şi născut, motiv pentru care statutul ei a fost schimbat, oficial, în „Jucătoare inactivă“ la 24 septembrie 2018, după 52 de săptămâni la rând fără niciun meci!
 
După o astfel de absenţă, probabil, nimeni n-ar fi pariat pe o revenire a lui „Pati“ în prim-planul tenisului feminin. Mai ales că drumul pe care aceasta îl avea de parcurs era unul infernal. Doar accederea pe tabloul principal al unor competiţii WTA însemna o provocare colosală: fără clasament, Ţig trebuia să treacă, mai întâi, de precalificări pentru a prinde apoi un loc în calificările care ar fi trimis-o în turul I!
 
A început de la nivelul unor turnee de amatori!
 
Antrenată de Răzvan Sabău, care e şi soţul ei, „Pati“ nu doar că n-a fost descurajată, dar chiar a avut răbdarea necesară pentru a-şi începe revenirea de la cel mai jos nivel posibil. Potrivit prosport.ro, Ţig a abordat actuala stagiune, jucând în turnee ITF de 15.000 de dolari. Vorbim despre nişte competiţii care, la începutul anului, au fost scoase din sfera tenisului profesionist, ele nemaioferind puncte WTA!
 
„Pati“ a petrecut zece săptămâni în Cancun (Mexic), perioadă în care a evoluat în patru turnee ITF. „A fost destul de greu în primele zile. Am reluat, în aprilie, turneele, am crezut că sunt pregătită, dar încă nu eram. Am avut zece săptămâni în Cancun. Am luat-o ca şi cum aş fi avut antrenamente şi meciuri de antrenament. Nu mai ştiam cum e să joci pe puncte. Mi-a luat câteva turnee ca să-mi intru în ritm. În primele turnee, am avut destule probleme, mici, dar care m-au afectat“, a explicat Ţig pentru prosport.ro. Chiar dacă dificilă, perioada din Mexic s-a dovedit a fi extrem de utilă şi cu rezultate dătătoare de speranţă: două finale şi două trofee ITF W15.
 
Simţind că e pregătită, „Pati“ a încercat ceea ce ar fi fost o performanţă colosală pentru o jucătoare dispărută din circuit: intrarea pe tabloul principal de la Wimbledon! Înscrisă în calificări, Ţig a fost eliminată însă în primul tur: 6-3, 1-6, 4-6 cu Badosa (116 WTA). În ciuda acestui eşec, venit după un meci strâns, de peste două ore, Ţig s-a convins că e pe drumul corect. Iar confirmarea avea să vină la BRD Bucharest Open.
 
A trecut de trei favorite printre care şi campioana en-titre!
 
Ţig a început să atragă atenţia, abia după ce a dat lovitura pe zgura din Bucureşti, eliminând-o pe deţinătoarea trofeului, Anastasija Sevastova (11 WTA) în optimi. A fost prima victorie obţinută de „Pati“ împotriva unei adversare din Top 15 mondial. 
 
Totuşi, până la acest succes uriaş, Ţig a jucat, mai întâi, în precalificări, la un turneu organizat de Federaţia Română de Tenis (FRT) la Centrul Naţional. Aici, sistemul de joc a fost eliminatoriu, iar în semifinale au ajuns Patricia Ţig, Miriam Bulgaru, Oana Simion şi Gabriela Talabă. În finala mare au jucat Ţig şi Simion, meciul fiind câştigat cu 6-2, 6-4 de Patricia. Ambele finaliste au primit câte un wild-card, care le-a permis accesul în calificările BRD Bucharest Open. Aici, Ţig şi Simion s-au întâlnit iarăşi, de această dată în turul I şi, din nou, „Pati“ a avut câştig de cauză. 
 
Au urmat alte şase meciuri câştigate de sportiva de 24 de ani în drum spre ultimul act, Ţig eliminând pe parcurs şi trei adversare aflate pe lista capilor de serie: Sevastova (1), Pliskova (8) şi Siegemund (6). Cu atât mai impresionant a fost parcursul româncei, cu cât, aceasta le-a învins pe Sevastova şi pe Siegemund în premieră, după ce, în trecut, pierduse toate cele trei meciuri cu ele!
 
A ajuns pe deschiderea site-ului WTA
 
Rezultatele obţinute de Ţig au adus-o pe aceasta în atenţia lumii tenisului, iar în ziua finalei de la Bucureşti, site-ul oficial WTA i-a dedicat româncei articolul de deschidere, intitulat „Cenuşăreasa Ţig“. 
Sponsorii au plecat, după ce am absentat din circuit. Acum, joc cu haine cumpărate de la H&M. Nu mă deranjează însă. Se poate juca şi fără să am contract cu Nike şi Adidas.
 
Mi-am dorit să fiu o mamă tânără. Sofia înseamnă totul pentru mine. Simt că nu mai pun atâta presiune pe mine într-un meci, pentru că am şi alte priorităţi. Dacă se pierde un meci nu e capăt de ţară, nimeni nu moare. Important e ca Sofia să fie sănătoasă. Nu e o relaxare, ci un alt punct de vedere.
Patricia Ţig jucătoare de tenis
 

Parcursul lui Ţig la BRD Bucharest Open

Calificări
*Simion (646 WTA): 6-4, 6-4
*Melnikova (314 WTA): 5-7, 6-1, 6-1
*Shinikova (232 WTA): 6-3, 6-2

Tabloul principal
*Turul I: 6-2, 6-1 cu Bondar (193 WTA)
*Optimi: 6-2, 7-5 cu Sevastova (11 WTA)
*Sferturi: 6-3, 3-6, 6-3 cu Pliskova (92 WTA)
*Semifinale: 6-3, 6-1 cu Siegemund (77 WTA)
*Finală: 2-6, 0-6 cu Rybakina (106 WTA)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: