Cel mai bun tenismen român se revoltă şi explică de ce nu vine la Cupa Davis: „România nu m-a ajutat cu absolut nimic! Tot ce am realizat a fost pe barba mea“

Cel mai bun tenismen român se revoltă şi explică de ce nu vine la Cupa Davis: „România nu m-a ajutat cu absolut nimic! Tot ce am realizat a fost pe barba mea“

Marius Copil

Săptămâna viitoare, România va juca în Israel un baraj de menţinere în Grupa I a Zonei Euro-Africane a Cupei Davis, dar atmosfera nu e deloc bună în tenisul românesc masculin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o declaraţie pentru Telekom Sport, Marius Copil, locul 74 ATP, cel mai bine clasat jucător român al momentului a declarat, explicând de ce nu joacă la Cupa Davis: 

”România nu m-a ajutat cu absolut nimic. Când eram junior, la 16 ani, tatăl meu plătea tot doar ca să pot participa pe tabloul principal, să nu mai joc în calificări. N-am fost ajutat cu nimic. Totul a fost obţinut pe barba mea şi cu ajutorul părinţilor mei.

Dacă trăiam într-o ţară care m-ar fi ajutat total în carieră, atunci da, aş da şi eu înapoi României ceea ar merita. Mi-aş dori să văd oamenii din tenisul românesc că se ocupă mult mai mult de tinerii care vin din spate. Mie mi se pare că jucătorii tineri nu sunt ajutaţi cu nimic, nu sunt îndrumaţi bine, chiar nu mi se pare normal”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: