Ce meci, ce dramă, ce capodoperă: Djokovici şi Thiem s-au luptat mai bine de patru ore pentru un loc în finala de la French Open

Ce meci, ce dramă, ce capodoperă: Djokovici şi Thiem s-au luptat mai bine de patru ore pentru un loc în finala de la French Open

Novak Djokovici

Dacă Rafael Nadal (2 ATP) a avut nevoie de minimum de seturi pentru a trece de Roger Federer (3 ATP) în prima semifinală de la French Open 2019, în schimb, al doilea meci a început vineri şi s-a terminat sâmbătă!

La prelungirea suspansului a contribuit şi ploaia care a oprit jocul vineri şi, drept urmare, deznodământul s-a amânat pentru sâmbătă.

Şi, ce a ieşit pe „Philippe-Chatrier“ a fost demn de un Oscar al sportului! Thiem (4 ATP) a luat seturile 1 (6-2) şi 3 (7-5), iar Djokovici a egalat de fiecare dată, impunându-se în seturile 2 (6-3) şi 4 (7-5).

Thiem, două mingi de meci ratate pe serviciul propriu

Aşa că s-a ajuns la decisiv, care a mărit şi mai mult doza de dramatism, dacă mai era posibil aşa ceva! Aici, Thiem a condus cu un neverosimil 4-1, iar la 5-3, austriacul de 25 de ani s-a dus la 40-15 pe serviciul propriu, având două mingi de meci. Djokovici însă n-a cedat, a făcut 40-40, după care a făcut break pentru 5-4, după care şi-a făcut serviciul pentru 5-5!

Deşi părea că a ratat o şansă uriaşă de a câştiga, Thiem şi-a păstrat calmul. Mai întâi, şi-a făcut serviciul la zero (6-5), după care a revenit de la 30-40 pe serviciul lui Djokovici şi a valorificat a treia minge de meci la deuce#3 (7-5 în decisiv) pentru a juca a doua finală consecutivă de French Open!

Anul trecut, a fost învins de Nadal, de 11 ori campion la Paris (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018), iar acum îl va reîntâlni pe spaniolul de 33 de ani în tentativa de a-şi câştiga primul titlu de Grand Slam.

Finala masculină de la French Open 2019, Thiem - Nadal, se va juca, duminică, de la ora 16.00 (Eurosport).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: