Ce debandadă: Situaţie jenantă la naţională după victoria de la Podgorica. Contra a reacţionat printr-un comunicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Manea. FOTO: Sportpictures.eu
Cristi Manea. FOTO: Sportpictures.eu

România a ajuns cea mai slabă de pe locul 2 în Liga C a Naţiunilor, fiindcă a fost depăşită la golaveraj de Israel şi de Ungaria.

O astfel de contraperformanţă ar fi fost evitată, dacă tricolorii ar fi învins la două goluri diferenţă la Podgorica sau dacă Scoţia ar fi învins Israelul la două goluri diferenţă. Din păcăte pentru Moţi şi compania, a fost doar 1-0 la Podgorica şi 3-2 pentru Scoţia la Glasgow.

Dacă rezultatul din Scoţia nu putea fi influenţat de tricolori, în schimb, ei au avut la dispoziţie o întreagă repriză pentru a marca al doilea gol în poarta muntenegrenilor. N-au reuşit însă acest lucru şi, mai mult, în mod uluitor, au şi spus la finalul meciului că nici n-au ştiut că e nevoie de o victorie la două goluri diferenţă! „Noi pe teren n-am ştiut, am încercat să marcăm cât mai mult. Atât s-a putut astăzi“, a sunat declaraţia halucinantă a lui Cristi Manea! 

Iar ultima schimbare efectuată de Cosmin Contra, în minutul 88, a surprins şi ea în mod neplăcut: a ieşit un atacant, Keşeru, şi a intrat un mijlocaş defensiv, Tudor Băluţă! Iar asta într-un moment în care mai erau doar câteva minute pentru marcarea golului doi. 

Din aceste motive, mulţi fani ai naţionalei au fost indignaţi, iar Federaţia Română de Fotbal a simţit nevoia de a face nişte precizări prin vocea selecţionerului Cosmin Contra.

„Jucătorii echipei naţionale au fost informaţi atât în ziua jocului, cât şi cu o zi înainte, la şedinţele de grup, dar şi în discuţiile individuale că avem nevoie de o victorie la două goluri diferenţă. Am decis înlocuirea lui Claudiu Keşeru pe final pentru că acesta făcuse un efort considerabil până atunci, iar introducerea lui Tudor Băluţă a însemnat urcarea lui Nicolae Stanciu pe o poziţie mai avansată, unde avea o mai mare libertate de ajunge aproape de poarta adversă. La fel ca şi la partida cu Lituania, am început meciul de la Podgorica cu doi atacanţi, pentru că obiectivul nostru a fost clar, acela de a câştiga şi de a marca cât mai multe goluri! Repet: am ştiut de ce intrăm pe teren, ce trebuie să obţinem. Din păcate, nu am reuşit să mai marcăm“, a declarat Contra.

Liga C a Naţiunilor, grupa a 4-a

Marţi (ultima etapă)

Muntenegru – România 0-1

Ţucudean 44

Serbia - Lituania 4-1

Zulpa 51-autogol, Mitrovici 58, Prijovici 71, Ljajici 74 / Petravicius 64

1. Serbia 6 4 2 0 11-4 14

2. România 6 3 3 0 8-3 12

3. Muntenegru 6 2 1 3 7-6 7

4. Lituania 6 0 0 6 3-16 0

Clasamentul echipelor de pe locul 2 în Liga C

1. Bulgaria 7p (golaveraj 4-3)

2. Israel 6p (golaveraj 6-5)

3. Ungaria 6p (golaveraj 4-3)

4. România 6p (golaveraj 3-2)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite