Ce caută selecţionatele din Qatar şi Japonia la Copa America?

Ce caută selecţionatele din Qatar şi Japonia la Copa America?

Cea mai veche întrercere de fotbal la nivel de echipe naţionale ale lumii, Copa America, iese în evidenţă şi prin faptul că are la start reprezentative ale unor state care nu se află pe teritoriul Americii de Sud.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă competiţia a avut ediţia inaugurală în 1916, CONMEBOL, forul care guvernează sportul cu balonul rotund din America de Sud,a luat decizia de a invita reprezentative din alte confederaţii abia în 1993. Alegerea echipelor invitate nu ţine de performanţele sportive, ci mai degrabă de criterii organizatorice, în general fiind preferate ţări din aceeaşi zonă geografică.

Până în prezent, nouă selecţionate diferite au participat la acest turneu, echipa Mexicului, cu 9 prezenţe, find de departe cea mai atractivă pentru organizatori.

Mexicanii sunt şi singurii dintre invitaţi care au reuşit să ajungă până în finala competiţiei, de două ori (1993 şi 2001), fără să reuşească însă să câştige şi trofeul De asemenea, Mexicul se poate lăuda şi cu faptul că a terminat în trei ocazii pe ultima treaptă a podiumului (1997, 1999 şi 2007).

Honduras este cealaltă ţară din exteriorul Americii de Sud care a reuşit să aibă un traseu decent, la singura sa participare, în 2001, reuşind să termine turneul final pe locul 3

Cele 9 naţionale care au jucat la Copa America

America de Nord şi Centrală
Mexic (1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2004, 2007, 2011, 2015, 2016)
Costa Rica (1997, 2001, 2004, 2011, 2016)
Statele Unite ale Americii (1993, 1995, 2007, 2016)
Jamaica (2015, 2016)
Haiti (2016)
Panama (2016)
Honduras (2001)

Asia
Japonia (1999, 2019)
Qatar (2019)

Organizatorii, refuzaţi în mai multe rânduri

Statele Unite ale Americii a fost invitată la toate competiţiile organizate între anii 1997 şi 2007, însă a fost nevoită, cu o singură excepţie, să refuze din cauza faptului că turneul final se suprapunea cu campionatul intern. Pentru ediţia din 2001, Canada a fost pe lista organizatorilor, dar s-a retras din cauza lipsei de securitate, fiind înlocuită de Honduras. Japonia (2011 şi 2015), Spania (2011) şi China (2015) sunt alte ţări care au refuzat invitaţiile

Copa America se desfăşoară anul acesta în perioada 14 iunie – 7 iulie în Brazilia. Toate meciurile se văd în direct şi în România, Eurosport fiind televiziunea care deţine drepturile de difuzare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: