Cătălina Ponor, sărbătorită la Rio cu tort şi şampanie la împlinirea a 29 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gimnasta Cătălina Ponor împlineşte, sâmbătă, 29 de ani, ocazie cu care a avut parte de o surpriză din partea delegaţiei României la JO de la Rio, ea fiind sărbătorită cu tort şi şampanie.

Gimnasta Cătălina Ponor îşi serbează împlinirea a 29 de ani la Rio, unde a concurat în finală la bârnă şi a ocupat locul 7.

Aflată la a treia ediţie a Jocurilor Olimpice din carieră, Ponor a avut parte, sâmbătă, de o surpriză din partea delegaţiei României, care i-a pregătit şampanie şi un tort pentru aniversare.

”Cătălina Ponor îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Delegaţia Team Romania la Rio i-a făcut o surpriză triplei campioane olimpice”, se arată într-un mesaj al COSR postat pe Facebook, la care este ataşată şi o fotografie cu oferirea tortului.

La JO din 2004, Cătălina Ponor a câştigat medalia de aur la bârnă, ea având alte patru medalii olimpice în palmares: aur, la sol şi cu echipa (2004), argint la sol (2012) şi bronz cu echipa (2012).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite