Cât de repede înseamnă repede într-o cursă de 5 kilometri: Află în ce categorie eşti în funcţie de timpul realizat

Cât de repede înseamnă repede într-o cursă de 5 kilometri: Află în ce categorie eşti în funcţie de timpul realizat

Există un timp de referinţă la care să te raportezi atunci când fugi 5 kilometri, în cursă sau nu? Ce înseamnă un 5 kilometri alergat rapid?

Răspunsul e simplu, cel puţin la prima vedere! Cel mai rapid timp înregistrat pe o distanţă de 5 kilometri a fost făcut pe pistă, proba de 5.000 de metri, şi este de 12.37:35 la băieţi, record mondial făcut de Kenenisa Bekele, la 24 de ani, în 2004, şi 14.11:15 la fete, timp care aparţine lui Tirunesh Dibaba, realizat în 2008 (înainte de recunoaşterea acestor performanţe de IAAF, pentru câteva luni, recordul mondial a aparţinut în 1977 româncei Natalia Mărăşescu, 15.41:40). 

În plus, recordul mondial în sală pentru 5.000 de metri aparţine lui Kenenisa Bekele, 12.49:60, şi lui Genzebe Dibaba, 14.18:86. Recordul olimpic la băieţi este tot al etiopianului, 12.57:82, la fete aparţinând kenyencei Vivian Cheruiyot, 14.26:17. Când se aleargă pe asfalt, pe şosea, cele mai bune performanţe nu sunt încă ţinute de federaţia internaţională, dar ele există şi sunt trecute în dreptul kenyenilor Sammy Kipketer, 13.00, şi Joyciline Jepkosgei, 14.32.

Atingerea unui anumit timp pe 5 kilometri (indiferent de cum ne place să numim această distanţă, 5.000m sau 5k) depinde de mulţi factori: vreme, suprafaţa pe care se rulează, dacă e plat sau în pantă/rampă, dacă e uscată sau udă, dacă e tartan, asfalt, trail sau bandă de alergare, dacă afară e lumină sau întuneric, depinde şi de gene şi de talent, de sex, de vârstă, sau de istoricul fiecăruia dacă ne raportăm la starea de sănătate şi la antrenamentele efectuate. Iar parcursul, evoluţia timpilor fiecăruia va depinde şi de punctul de plecare. Normal că dacă prima cursă de 5 kilometri este făcută în 35 de minute, nu se va putea ajunge, decât foarte rar, la nivelul unuia care a ”pornit la drum” după ce prima competiţie pe această distanţă a făcut-o în 21 de minute. Poate un timp normal de început pentru cei mai multi ar fi aproape de 30 de minute, dar dacă nu se poate, nu e un capăt de ţară, mai există întotdeauna încă o cursă unde se mai poate încerca. Şi ceea ce pentru unii poate însemna un super-timp, să zicem un 22 de minute, pentru alţii poate reprezenta doar încălzirea. Nu uita, un timp bun pe 5 kilometri este cel care e mai rapid decât ultimul tău timp pe 5 kilometri! Sau cum spun englezii, parcă sună chiar mai bine : ”A good 5K time is less than your last 5K time!”.

•Sub 13 minute: Superstar! Cu asemenea performanţe se câştigă curse internaţionale importante, bani şi faimă, se realizează recorduri! 

•Sub 14 minute: Top România! Nu mulţi atleţi români au trecut de acest prag, mai ales în ultimele 2 decenii, pe lista celor care au alergat mai repede decât această bornă sunt doar 36 de români (recordul naţional este de 13.15:00, Ilie Floroiu). Dacă scazi şi sub 13 minute şi 42 de secunde deja ai barem de Campionat European, iar de la 13.22.60 eşti convocat pentru Mondiale! Plecăciuni!

•Sub 15 minute: Alergător excelent! Eşti printre cei care câştigă curse importante din România şi cu care ceilalţi alergători doresc să-şi facă poze. Zâmbeşte! 

•Sub 16 minunte: Alergător rapid! Nivelul atleţilor, nivelul cu care poţi ajunge în top 10 la un campionat naţional din România! Spectacol!

•16-20 minute: Alergător serios! Îţi ies antrenamentele, eşti talentat, te ţii de program, poţi fi numit ”spaima” crosurilor locale! Bravo!

•20-25 minute: Alergător bun! Ai ajuns deja să ştii ce sunt alea bucăţi, intervale, tempouri, speciale etc. Dacă ştii să şi foloseşti aceste tipuri de antrenament atunci se poate scădea spre limita de jos a acestei categorii. Atenţie la recuperare!

•25-30 minute: Alergător decent! Chiar dacă nu ai aleargat foarte mult înainte, dar ai cât de cât o condiţie fizică bună, poţi termina o cursă de 5 kilometri cu un timp mai rapid de 30 de minute fără probleme. Ai ajuns să alergi cu o viteză aproape egală cu media atinsă la cursele de alergare pentru amatori mai importante. Saltul spre viteze mai mari nu este foarte greu de făcut! Aleargă în continuare!

•30-40 minute: Jogger! Cu puţin antrenament şi dedicaţie poţi sări în cealaltă categorie! 

*La fete, la timpi trebuie adăugate 2-3 minute! La categoriea ”Superstar”, acolo unde fetele aleargă 5.000 de metri mai rapid de 15 minute, perfomanţe ce înseamnă recorduri mondiale, câştigarea unor campionate mondiale sau a unor Jocuri Olimpice, România a avut doar o atletă, fiind singura alergătoare română care a spart bariera celor 15 minute. Gabriela Szabo are un PB de 14.31:48, fiind campioană olimpică pe această distanţă (2000, Sydney) şi de două ori campioană mondială (1997, Atena, şi 1999, Sevilla).

Pe 8 iunie în Parcul Herăstrău se va da startul singurei competiţii de alergare pe timp de seara-5K BETANO Night Run. Evenimentul este organizat de BETANO, operator european de pariuri sportive şi cazinou online, în colaborare cu Bucharest RUNNING CLUB, organizatorul celor mai mari competiţii de alergare stradală din România. Traseul de 5km include porţiuni de alergare stradală cu trafic limitat şi porţiuni prin parcul Herăstrău.  Participarea la 5K BETANO Night Run se poate face completând formularul de înscriere disponibil pe site-ul https://www.betanonightrun.ro/inregistrare.html.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: