Câştigătorii de anul trecut de la Indian Wells au părăsit competiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât Maria Şarapova (5 WTA), cât şi Rafael Nadal (1 ATP), câştigători de anul trecut la Indian Wells, au părăsit deja actuala ediţie a competiţiei.

Maria Şarapova, cap de serie numărul patru, a fost eliminată luni de jucătoarea din Italia Camila Giorgi (79 WTA), cu scorul de 6-3, 4-6, 7-5. Partida a durat două peste două ore şi jumătate şi a împiedicat-o pe sportiva rusă să-ţi mai poată apăra trofeul cucerit în anul 2013. Înfrângerea suferită de Maria Şarapova ar putea s-o ajute pe Simona Halep (7 WTA), calificată în optimile de finală, să urce în clasamentul mondial. Românca se va duela marţi, începând cu ora 20.00, cu Eugenie Bouchard (19 WTA), din Canada.

Rafael Nadal a bifat luni cea de-a doua înfrângere de anul acesta, fiind eliminat în turul trei de ucraineanul Alexander Dolgopolov (28 ATP), după o oră şi 20 de minute, cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6 (5). În cele opt prezenţe anterioare la turneul californian, spaniolul reuşise minimum calificarea în faza semifinalelor.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Încă o victorie pentru Simona Halep. Românca a învins-o pe Lucie Safarova şi s-a calificat în optimile de la Indian Wells

Atac la Top 5! Cum poate rămâne Simona Halep între primele jucătoare ale lumii

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite