Caroline Wozniacki, victorie înlăcrimată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar o zi după ce devenise noul lider al clasamentului WTA, Caroline Wozniacki a trecut prin clipe grele la turneul de la Beijing.

După zâmbetele de ieri, când a fost „încoronată" număr 1 mondial chiar pe terenul unde obţinuse victoria în optimi, Caroline Wozniacki a jucat plângând astăzi în finalul partidei din sferturi, împotriva Anei Ivanovic. În cursul unui schimb de mingi, la scorul de 7-6, 3-1 în favoarea sa, jucătoarea daneză a aterizat cu toată greutatea pe piciorul stâng, oprindu-se brusc şi prăbuşindu-se în lacrimi, cu mâinile strânse în jurul genunchiului.

Deşi părea puţin probabil că va putea continua, după câteva minute de îngrijiri medicale ea a reluat partida, cu un bandaj impresionant la piciorul accidentat. Cu toate că s-a deplasat mai greoi pentru a-şi menaja genunchiul, Wozniacki câştigat şi setul al doilea, 6-4, obţinând astfel o victorie pentru care nu s-a bucurat însă prea mult. Dacă se va reface la timp, daneza o va întâlni în semifinală pe Shahar Peer, care a învins-o tot cu 7-6, 6-4 pe Timea Bacsinszky.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite