Carles Puyol pleacă de la FC Barcelona la sfârşitul acestui sezon

Carles Puyol
pleacă de la FC Barcelona la sfârşitul acestui sezon

Catalanul Carles Puyol. FOTO: Reuters

Fotbalistul spaniol Carles Puyol a susţinut marţi o conferinţă de presă la sediul clubului Barcelona în care şi-a anunţat despărţirea oficială de clubul blaugrana, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Căpitanul echipei spaniole din capitala Cataloniei, victima unor accidentări repetate, a anunţat marţi că va părăsi echipa FC Barcelona la finalul sezonului, după ce 10 ani a fost unul din liderii ei. Cu toate acestea, nimeni nu ştie dacă fotbalistul catalan va merge la o altă echipă sau se va retrage.

Posibilitatea retragerii din activitate nu este soluţie exclusă, având în vedere problemele invocate de fotbalist de fotbalist, acesta jucând în numai 12 meciuri în sezonul 2013-2014.

„Motivul pentru care v-am chemat astăzi este să vă spun că la finalul sezonului nu voi mai fi jucătorul Barcelonei. Vom rezilia contractul amiabil. După ultimele două operaţii complicate pe care le-am suferit, îmi ia din ce în ce mai mult timp să mă recuperez şi să revin la nivelul pe care mi l-am impus. M-am gândit foarte mult la ceea ce mi-au spus doctorii şi de aceea am luat această decizie. Clubul ştie deja hotărârea mea, dar asta nu înseamnă că voi pleca astăzi. Mai sunt trei luni de jucat din acest sezon şi nu ştiu ce se va întâmpla după data de 30 iunie. Va trebui să mă odihnesc şi să analizez bine situaţia. Vom vedea atunci”, a declarat căpitanul Barcelonei în faţa ziariştilor prezenţi la conferinţa de presă.

Carlos Puyol a jucat în aproape 600 de meciuri în tricoul echipei catalane pentru care a înscris 17 goluri. De altfel, cariera sa de fotbalist este legată doar de FC Barcelona, echipa la care a debutat în 1995, la 17 ani, şi naţionala Spaniei.   

Căpitanul catalanilor a câştigat cu FC Barcelona Liga Campionilor de trei ori şi de şase ori campionatul Spaniei. De asemenea, el are 100 de selecţii în echipa naţională a Spaniei, cu care a câştigat Euro-2008 şi CM-2010.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: