Caracterizare minunată făcută Simonei Halep: „O bună parte din greutatea ei o reprezintă inima!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep porneşte ca principală favorită în turneul de la Madrid, cel mai important turneu înaine de Roland Garros.

Simona Halep este considerată cea mai bună jucătoare de zgură, iar cunoscuta revistă Tennis Magazine i-a dedicat ultimul număr liderului WTA  “Simona Halep, în faţa celui mai mare test de până acum”, este titlul de pe coperta publicaţiei.

Autorul articolului încearcă să explice eşecurile înregistrate până acum de româncă în tentativa de a câştiga un turneu de Mare Şlem şi prin dimensiunile fizice. “E uşor de constatat de ce a avut necazuri încercând să dărâme uşa. Halep măsoară doar 1,68 metri, dar cu umerii săi înclinaţi şi cu constituţia fragilă pare chiar mai mică. Greutatea ei oficială este de 60 de kilograme, dar rezultatele demonstrează că o bună parte din această greutate o reprezintă inima”, a scris jurnalistul Peter Bodo.

Imagine indisponibilă

Şi totuşi, specialistul Tennis Magazine a identificat altă cauză principală pentru insuccesele Simonei.“În mod absolut ironic, lipsa principală a Simonei nu are legătură cu dimensiunile ei. În ciuda entuziasmului şi a eticii muncii neîntrerupte, Halep nu a fost niciodată luptătoarea necomplicată şi fericită. A purtat o bătălie îndelungată împotriva unei negativităţi adânc înrădăcinate. Aceasta a făcut-o uneori să dea mai puţin decât se aştepta de la ea şi i-a determinat pe unii critici să o considere nesigură sau, şi mai rău, o cauză pierdută”, a continuat autorul articolului citat de Libertatea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite