Halep la Toronto: Canadienii sunt la picioarele Simonei. Românca e principala favorită a turneului din Canada
0Simona Halep va reveni în competiţii la Rogers Cup, turneu programat săptămâna viitoare la Toronto, acolo unde trebuie să-şi apere titlul.
Simona a lăsat o impresie excelentă la Wimbledon şi este văzută ca principală favorită a turneului de la Toronto.
"Deşi a înfruntat probabil cea mai mare jucătoare din istoria tenisului, deşi a avut în faţă o adversară care o bătuse în 9 din cele 10 dueluri precedente, Simona a ripostat grandios. A jucat fenomenal pe cea mai mare scenă a tenisului şi a îngenuncheat-o pe Serena în doar 56 de minute şi în două seturi, 6-2, 6-2. De-a lungul acestei partide, Simona a comis doar 3 greşeli neforţate - un record pentru o finală feminină de Grand Slam. În drumul spre trofeul Venus Rosewater, numărul 4 în lume a cedat un singur set. De aceea, să nu fim surprinşi dacă vom vedea acelaşi joc superb şi la Toronto," au scris ziariştii canadieni.