Canada a umilit Rusia în finala Campionatului Mondial de hochei

Canada a umilit Rusia în finala Campionatului Mondial de hochei

Canadienii sunt campioni mondiali

Cele mai bune echipe naţionale de hochei pe gheaţă s-au întâlnit în finala Campionatului Mondial, disputată la Praga.

Ştiri pe aceeaşi temă

Echipa Canadei a câştigat pentru a 25-a oară titlul de campioană mondială la hochei pe gheaţă, după ce a întrecut Rusia în finală cu scorul de 6-1 (1-0, 3-0, 2-1). Canada şi-am confirmat astfel forma de excepţie de la Campionatul Mondial din Cehia, unde a reuşit să câştige în timpul regulamentar toate cele nouă partide disputate, asigurându-şi astfel premiul de un milion de franci elveţieni acordat de Federaţia internaţională (IIHF).Pentru Canada a fost primul titlu mondial după 2007, reprezentanţii frunzei de arţar fiind la doar două titlul de recordul deţinut de Rusia (ex-URSS).

Sidney Crosby, atacantul echipei Pittsburgh Penguins, a devenit al 26-lea membru al Triple Gold Club, grup de jucători care au câştigat Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial şi Cupa Stanley.

În meciul pentru locul al treilea, SUA a dispus de formaţia gazdă, Cehia, cu 3-0 (2-0, 1-0, 0-0)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările