Campioana Europei la golf a fost ucisă chiar pe teren, în SUA

Campioana Europei la golf a fost ucisă chiar pe teren, în SUA

Celia Barquin Arozamena

Jucătoarea profesionistă de golf Celia Barquin Arozamena (22 de ani) a fost ucisă pe un teren de golf din Iowa (SUA).

Ştiri pe aceeaşi temă

Tânăra de naţionalitate spaniolă devenise campioana Europei la golf în luna iulie a acestui an, după ce s-a impus în Campionatul European de amatori destinat femeilor.

Celia Barquin a fost găsită fără suflare pe un teren de golf din Iowa, iar poliţia a anunţat că decesul a survenit după un atac. În urmă cu scurt timp, ofiţerii au reţinut un suspect, pe Collin Daniel Richards, în vârstă tot de 22 de ani.

Jucătoarea de golf din Spania studia la Universitatea de Stat din Iowa, fiind una din cele mai cunoscute sportive ale universităţii, fiind declarată sportiva anului 2018. Recent, Celia câştigase şi un campionat al univeristăţilor din SUA.

"Suntem devastaţi! Celia era o persoană superbă, iubită de toţi coechipierii şi prietenii. Iubea această universitate (Iowa State) şi era o reprezentată de top a şcolii noastre. Nu vom uita niciodată copetitivitatea ei şi dorinţa de a fi cea mai bună!", a declarat antrenoarea echipei de golf de la Iowa State, Christie Martens.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: