Camelia Potec a devenit consilier de shopping pentru Mihai Leu

Camelia Potec a devenit consilier de shopping pentru Mihai Leu

Camelia Potec şi Mihai Leu

Între Mihai Leu şi Camelia Potec, două nume de legendă din sportul românesc, există o relaţie frumoasă profesională dar şi de prietenie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În toamna anului trecut, când a devenit preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, campioana olimpică de la Atena din 2004 i-a propus lui Mihai Leu, campion mondial la box în 1997 şi campion naţional la raliuri în 2003, să facă parte din biroul federal, iar în luna mai a acestui an, Camelia a participat pentru a treia oară consecutiv, ca invitat special, la Raliul Aradului, competiţie organizată de Mihai Leu. 
Zilele trecute, Camelia Potec şi Mihai Leu au participat în calitate de invitaţi speciali la un cros destinat copiilor din învăţământul gimnazial, proiect organizat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în colaborare cu Primăria oraşului Mioveni. La întoarcerea în Bucureşti, cei doi s-au oprit pentru câteva ore în mall-ul din Băneasa, pentru o repriză de cumpărături. După ce au achiziţionat ţinute de la magazinul Guess, Mihai Leu i-a cerut sfatul Cameliei pentru a alege pentru soţia sa o nouă brăţară Nakamol, accesorii la mare căutare în acest sezon în Statele Unite ale Americii şi în Europa. "Fetele se pricep cel mai bine", a arătat Mihai Leu pentru www.iClara.ro. După ce a ales împreună cu Mihai cadoul pentru Anna Leu, 

Camelia a cumpărat şi pentru ea o brăţară Nakamol, la fel de frumoasă.Aceste accesorii sunt lucrate manual, cu  materialele organice precum pietrele naturale, pietre semi-preţioase, piele, bumbac şi sunt într-o gamă largă de culori si texturi unice. Brăţările Nakamol reflectă tradiţia, pasiunea, unicitatea şi calitatea impecabilă a meşteşugului. Teoria care stă la baza creaţiilor Nakamol  este "transformarea pietrelor simple, într-un design unic, valoros şi cu putere de exprimare".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: