CALCULE Halep „tremură“: Simona riscă să ajungă într-o situaţie cu care nu s-a mai confruntat de 645 de zile

CALCULE Halep „tremură“: Simona riscă să ajungă într-o situaţie cu care nu s-a mai confruntat de 645 de zile

Pe cât de impresionantă a fost Simona Halep în „dubla“ Doha – Dubai, jucând finala în Qatar şi avansând până în sferturi în Emirate, pe atât de palidă a fost evoluţia româncei în California.

La Indian Wells, turneu în care s-a descurcat destul de bine de când a ajuns în elita tenisului feminin, Simona a intrat direct în turul II şi, după o victorie firească în faţa lui Strycova (50 WTA), a urmat un succes neconvingător cu Kozlova (114 WTA). A fost meciul care a arătat că Simona nu e în cea mai bună formă. 
 
Din păcate, spre deosebire de alte turnee în care a început ezitant, însă şi-a crescut nivelul jocului pe parcurs, de această dată, la Indian Wells, Halep n-a izbutit acest lucru. Marţi seară, în duelul cu Marketa Vondrousova (61 WTA), fostul lider mondial a început slab, s-a redresat în setul doi, însă a terminat în genunchi, fiind condusă de cehoaica de 19 ani cu 5-1 în decisiv, înainte de a ceda cu 2-6.
 
Prestaţia lui Halep la Indian Wells a readus în discuţie situaţia ei după despărţirea de Darren Cahill. Chiar dacă românca va începe, în curând, o colaborare cu Daniel Dobre, antrenor cu care a mai lucrat timp de doi ani, senzaţia generală e că fostul lider mondial are nevoie de un antrenor full-time, de talie mondială, nu de un colaborator.
 
Iar meciul cu Marketa Vondrousova, în care Simona n-a fost în stare să-şi dea singură un restart în decisiv, a confirmat că românca suferă fără antrenor. De altfel, în ultimii cinci ani, o singură dată Halep a înregistrat un rezultat mai slab decât acum la Indian Wells:
 
*2018 (Semifinale): 3-6, 0-6 cu Osaka
 
*2017 (Turul III): 3-6, 3-6 cu Mladenovici
 
*2016 (Sferturi): 4-6, 3-6 cu Serena Williams
 
*2015 (Campioană): 2-6, 7-5, 6-4 cu Jankovici
 
Această eliminare rapidă o va costa scump pe Halep. Deocamdată, ea a pierdut locul 2 în clasamentul virtual, fiind depăşită de Kvitova, şi poate pierde şi locul 3, dacă Pliskova va triumfa în California.
O ieşire din Top 3 ar fi o lovitură pentru Halep, care a păstruns în această zonă a clasamentului la 12 iunie 2017, când a urcat de pe 4 pe 2, şi de atunci n-a mai părăsit podiumul WTA. Dacă va cădea pe 4, începând de luni, fiind depăşită atât de Kvitova, cât şi de Pliskova, Halep va pierde contactul cu primele trei locuri pentru prima dată după 645 de zile!
 
Chiar şi aşa însă, Halep se poate lăuda, în continuare, cu o altă serie impresionantă: Ea e cea mai longevivă prezenţă în Top 10 dintre jucătoarele aflate în activitate. Simona a debutat în această zonă a clasamentului la 27 ianuarie 2014 şi de atunci n-a mai părăsit primele zece locuri!
12
victorii şi cinci înfrângeri a înregistrat Simona Halep în acest sezon.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: