Cădere şocantă: Pe ce loc a ajuns Serena Williams în clasamentul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams
Serena Williams

Fără niciun meci de 202 zile, mai precis de la 29 iunie 2021, când a părăsit Wimbledon în turul I din cauza unei accidentări, americanca de 40 de ani pare că se apropie de finalul unei cariere magnifice.

Serena Williams s-a întors în circuitul WTA, după naşterea fetiţei sale, în septembrie 2017, cu obiectivul declarat de a câştiga Grand Slam-ul cu numărul 24 din carieră. Adică, trofeul care ar fi pus-o la egalitate cu Margaret Court, singura jucătoare care a luat 24 de trofee majore.

Şi Serena a fost foarte aproape de a-şi atinge obiectivul! Pentru că a jucat patru finale de Grand Slam, între 2018 şi 2019. Toate pierdute însă, după cum se poate vedea mai jos:

*Wimbledon 2018: 3-6, 3-6 cu Kerber

*US Open 2018: 2-6, 4-6 cu Osaka

*Wimbledon 2019: 2-6, 2-6 cu Halep

*US Open 2019: 3-6, 5-7 cu Andreescu

În 2020 şi 2021, americanca a avut doar două semifinale, în competiţiile majore, la US Open 2020 şi apoi la Australian Open 2021. Mai departe, a părăsit French Open, în optimi, iar Wimbledon, în turul I. Şi de atunci, Serena n-a mai fost văzută pe terenul de tenis!

Având în vedere că americanca avea de apărat 780 de puncte la Australian Open, după semifinala de anul trecut - în sferturi, a eliminat-o pe Halep - ea a înregistrat deja o cădere şocantă, în clasamentul virtual, actualizat în timp real. Aici, Serena a căzut pe locul 244 WTA! Asta în condiţiile în care, la ultimul clasament din 2021, ea se afla pe locul 41 mondial.

Nici Venus, sora mai mare a Serenei, nu stă mai bine în ierarhia WTA. Absentă şi ea de la Australian Open 2022 din motive medicale, Venus (41 de ani) s-a aflat pe locul 347, înainte de primul Grand Slam al anului. Deja însă, a coborât până pe locul 461 WTA, în clasamentul live.

7 trofee are Serena Williams la Australian Open, ultimul câştigat în 2017, după o finală cu sora ei, Venus: 6-4, 6-4.   2 finale are Venus Williams la Australian Open, în 2003 şi 2017.   
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite