Buzărnescu şi-a analizat prima adversară de la Fed Cup: „Mă aştept la un meci destul de ciudat cu Garcia“

Buzărnescu şi-a analizat prima adversară de la Fed Cup: „Mă aştept la un meci destul de ciudat cu Garcia“

Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a pierdut ambele partide de Fed Cup, în turul precedent, cu Cehia, însă şi acum a fost preferată de Florin Segărceanu, în locul Irinei Begu (83 WTA).

Toată România aşteaptă ca Halep să facă două puncte cu Franţa, însă, pentru a obţine calificarea în finala Fed Cup, tricolorele au nevoie de trei puncte.

Acest ultim punct ar trebui să fie luat fie de Buzărnescu, în acest moment, a doua „rachetă“ a României, fie de fetele care vor juca la dublu, adică Begu şi Niculescu. Presiunea e destul de mare pe Buzărnescu, având în vedere că, în 2019, ea a câştigat doar trei meciuri din 14! În plus, în Cehia, n-a putut ajuta deloc echipa, pierzând atât cu Pliskova, cât şi cu Siniakova. Atunci însă, România a fost salvată de perechea Niculescu – Begu.

Acum, în dialog cu Digi Sport, Buzărnescu a explicat că speră să aibă o prestaţie mai bune la Rouen pentru a contribui la calificarea României în finală.

Ce a spus Mihaela Buzărnescu?

*Ne-am pregătit foarte bine, ne-am acomodat bine cu terenul, ne place atmosfera de aici, atmosfera din echipă e foarte bună, foarte liniştită. Eram pregătită pentru orice decizie a căpitanului-nejucător, m-am bucurat că a ales să joc, îmi doresc să arăt cel mai bun tenis al meu. 

*Ar fi o presiune mai mare dacă m-aş gândi (n.r. - la meciurile din Cehia), iau acest meci ca pe oricare alt meci, indiferent de rezultat ştiu că voi da totul până la ultima minge, aşa cum am făcut şi în Cehia.

*Mă aştept la un meci destul de ciudat, Garcia e o jucătoare foarte agresivă. Ea atacă toate mingile, aşa că va fi un meci interesant. Mă voi gândi în această seară la o tactică pe care o voi aplica, ea are experienţă mare şi rezultate bune, ar fi un bonus pentru mine şi îmi doresc foarte mult să câştig.


Cine sunt jucătoarele convocate în cele două echipe
 
Franţa
*Caroline Garcia (21 WTA)
*Pauline Parmentier (53 WTA)
*Alize Cornet (55 WTA)
*Kristina Mladenovic (66 WTA)
*Fiona Ferro (92 WTA)
 
România
*Simona Halep (2 WTA)
*Mihaela Buzărnescu (30 WTA)
*Irina Begu (83 WTA)
*Monica Niculescu (132 WTA)
*Raluca Olaru (34 WTA la dublu)
 
 
Programul semifinalei Franţa – România
 
Sâmbătă
 
*15.00 – Primele două meciuri de simplu: Halep - Mladenovici, apoi Garcia - Buzărnescu
 
Duminică
 
*14.00 – Ultimele două meciuri de simplu (Halep - Garcia, apoi Buzărnescu - Mladenovici). După meciurile de simplu, va urma confruntarea de dublu (Garcia / Mladenovici - Begu / Niculescu)
 
*Digi Sport şi Telekom Sport vor transmite în România meciurile din weekend
 
 
Fed Cup 2019, semifinale, 20-21 aprilie
 
Rouen (Franţa, zgură)
 
Franţa – România
 
Brisbane (Australia, hard)
 
Australia – Belarus
 
*Finala Fed Cup e programată pentru 9-10 noiembrie. În caz de calificare, România va juca, din nou, în deplasare.
 
 
Palmaresul echipelor calificate în semifinale
 
*Belarus – Finală Fed Cup în 2017, pierdută cu SUA, scor 2-3
 
*România – Semifinală Fed Cup în 1973, pierdută cu Africa de Sud, scor 1-2
 
*Franţa – Campioană Fed Cup în 1997 şi 2003
 
*Australia – Campioană Fed Cup în 1964, 1965, 1968, 1970, 1971, 1973, 1974


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: