Buzărnescu: Mi-a trecut supărarea, mi-a trecut totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Mihaela Buzărnescu a declarat că victoria obţinută de dublul Monica Niculescu/Irina Begu a făcut-o să-i treacă supărarea cauzată de faptul că a pierdut ambele meciuri de simplu din întâlnirea cu Cehia.

"Mi-a trecut supărarea, mi-a trecut totul. Doamne, ajută! Am reuşit, am câştigat şi mă bcuur enorm. Moni a fost incredibilă astăzi, a acoperit tot fileul şi jos pălăria! Mă bcuur că fac parte din această echipă, nu am putut astăzi să ajut echipa, dar sper că prezenţa mea a contat. Lor le datorăm toată victoria. Ne place trofeul şi o să muncim foarte, foarte mult pentru a-l aduce acasă", a declarat Buzărnescu, la Telekom Sport.

România este pentru a doua oară în istorie în semifinalele Cupei Federaţiei, după ediţia din 1973. Cuplul Irina Begu (locul 35 WTA la dublu) / Monica Niculescu (locul 51 WTA) a învins, duminică, perechea Katerina Siniakova (locul I WTA de dublu) / Barbora Krejcikova (locul 2 WTA), cu scorul de 6-7 (2), 6-4, 6-4, aducând punctul victoriei cu 3-2 în confruntarea cu deţinătoarea trofeului, Cehia.

Karolina Pliskova, locul 5 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, iar Simona Halep, locul 3 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de Katerina Siniakova, locul 44 WTA.

Duminică, Simona Halep a învins-o pe Karolina Pliskova, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, în al treilea meci al întâlnirii, iar Katerina Siniakova a întrecut-o pe Mihaela Buzărnescu, cu scorul de 6-4, 6-2.

Cehia, deţinătoarea trofeului, triumfase de şase ori în FedCup în ultimii opt ani, câştigând 13 din ultimele 14 întâlniri, de zece ori la rând pe teren propriu, unde era neînvinsă din 2009.

În penultimul act, România va da piept cu Franţa, în deplasare, în 20 şi 21 aprilie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite