Buzărnescu, prea fragilă: Pliskova a desluşit misterul unei victorii dramatice în turul III de la Wimbledon

Buzărnescu, prea fragilă: Pliskova a desluşit misterul unei victorii dramatice în turul III de la Wimbledon

Karolina Pliskova e singura jucătoare de Top 10 care a prins a doua săptămână la All-England Club, însă şi ea a fost aproape de o eliminare în turul III.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ambele românce care au avansat până în turul III de la Wimbledon au suferit eliminări dramatice. Dacă Halep a irosit o minge de meci în confruntarea Su-Wei Hiseh, Buzărnescu a fost la două puncte de calificare în optimi!

În partida cu Pliskova (8 WTA), „Miki“ a condus cu 6-3 şi cu 4-1, iar la 5-4 în setul doi a fost la două puncte de victorie, în două rânduri, pe serviciul adversarei. Cehoaica a egalat însă şi apoi a trimis setul în tie-break de unde a început prăbuşirea lui Buzărnescu.  

„A fost foarte greu pentru mine, cred că ea a jucat un tenis grozav. Timp de un set şi jumătate, a fost mult mai bună. Ştiam că Mihaela poate deveni frustrată. În mod special, când am văzut-o frustrată la 6-3 şi 4-1 pentru ea, mi-am spus: <<Uite, e o şansă să intre în panică un pic mai mult>>“, a povestit Pliskova la final.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările