Buzărnescu a ajuns un caz în tenisul mondial: Ce a spus preşedintele WTA despre accidentarea groaznică a româncei

Buzărnescu a ajuns un caz în tenisul mondial: Ce a spus preşedintele WTA despre accidentarea groaznică a româncei

Mihaela Buzărnescu (20 WTA) a suferit o entorsă în turul II de la Rogers Cup, iar urletele ei de durere au îngrozit atât spectatorii, cât şi organizatorii turneului.

S-a spus că Mihaela Buzărnescu a primit primele ajutoare din partea medicilor cu întârziere, motiv pentru care s-ar fi chinuit şi mai mult după ce s-a prăbuşit pe teren.
 
Chiar adversara ei, Elina Svitolina, a lansat această idee, acuzând faptul că la meciurile de tenis, medicii nu sunt prezenţi chiar lângă teren. Ucraineanca a avertizat că, dacă o sportivă ar suferi un infarct în timpul meciului, am putea asista la o tragedie, deoarece medicii vor ajunge după câteva minute la faţa locului.

Pornind de aici, preşedintele WTA, Micky Lawer, a comentat pentru rds.ca cele întâmplate la confruntarea Buzărnescu – Svitolina.

Ce a spus Lawer?

*WTA trebuie să se descurce în funcţie de felul în care sunt organizate arenele. Acest complex are vestiarul într-un singur loc, iar fizioterapeuţii sunt ocupaţi în acel vestiar. Ei ajung pe teren cât de rapid pot. Nu e ca în fotbal, de exemplu, unde întreaga echipă e fie pe bancă fie pe teren. E un pic diferit.

*Am urmărit imaginile cu mare atenţie şi totul a durat două minute şi jumătate. Fizioterapeutul a alergat din vestiar pe teren. Totul a durat două minute şi jumătate, deşi avea şi echipamentul cu ea. Când eşti în acel moment, într-o situaţie de criză ca asta, totul pare că durează o veşnicie.

*Eu cred că intervenţia a fost rapidă. Totul s-a făcut bine, a fost dusă la spital. Nu ştiu ce am fi putut face mai bine. Când fizioterapeuţii nu sunt ocupaţi în vestiar, stau pe marginea terenului, dar, uneori, nu pot fi acolo. 

*A fost un ghinion teribil, dar echipa a făcut o treabă grozavă. Cele două minute şi jumătate poate au părut că au fost 20 de minute, dar au fost două minute şi jumătate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: