Burleanu, 100 de realizări şi o lipsă: simţul măsurii. De ce şeful FRF a comis o gafă de începător într-un interviu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un an după victoria sa în alegerile FRF, cel mai tânăr preşedinte de federaţie din Europa a căzut într-o extremă ridicolă în privinţa reuşitelor sale la „Casa Fotbalului“.

Cu cât îl ascult mai des pe Răzvan Burleanu, cu atât mă conving mai mult că se încadrează perfect în tiparul managerului român. Omul acela pe care dacă îl scuturi bine, reiese că n-a făcut mai nimic nicăieri, însă a ştiut să ambaleze frumos nimicul. Există şi un cuvânt în vocabular pentru astfel de oameni, cuvânt pe care îl ador, fiindcă pentru a-l înţelege e musai să fi trăit în România. Altfel, e imposibil de tradus. Acel cuvânt e îmbârligător.

Nu mă număr printre cei care consideră mandatul lui Burleanu, în primul său an la „Casa Fotbalului“, un eşec total. Mi se pare strigător la cer că tocmai Mircea Sandu are tupeul de a spune că Burleanu n-a făcut nimic şi că ar trebui să fie alergat. Păi, dacă Burleanu, în funcţie de doar un an, ar trebui să fie alergat pentru că a avut puţine realizări, atunci ce ar trebui să facem cu predecesorul lui, care a stat în funcţie 24 de ani şi şi-a dat prime de necalificare şi rente viagere nesimţite? În Iran, de unde vin eu, un astfel de om ar fi ajuns la puşcărie.

Dar n-am scris acest text pentru că aş fi fost şocat de tupeul lui Mircea Sandu – omul nu mai surprinde -, ci pentru că am rămas cu gura căscată, după ce am citit cele 100 de realizări pe care Răzvan Burleanu le-a înşirat acordat pentru „Adevărul“, şeful FRF a avut decenţa de a rezuma la cinci numărul proiectelor importante pe care le-a dus la bun sfârşit. 

În celălalt interviu însă, din motive care îmi scapă, a căzut într-o extremă vecină cu ridicolul. Pentru că atunci când înşiri 100 de aşa-zise realizări, care includ:

*Editarea programelor de meci ale echipei naţionale cu ocazia fiecărei partide.

*Asigurarea cazării gratuite pentru jucătorii participanţi în finalele CN de juniori (Mogoşoaia).

*Dezvoltarea competiţiei Supercupa României – promovare, comunicare, nou trofeu.

*Modificarea sistemului de testare a ofiţerilor de presă.

*Introducerea premiilor „Revelaţia Cupei României“” şi „Gloriile Cupei României“.

...atunci înseamnă că ori n-ai simţul măsurii, ori eşti îmbârligător. După modelul Burleanu, aş vrea să-mi înşir aici realizările zilei de ieri:

*Am luat metroul spre muncă.

*Am coborât la staţia cea mai apropiată de redacţie.

*Am ajuns la birou.

*Am dat drumul la calculator, nimerind butonul din prima.

*Mi-am introdus, mai întâi, username-ul, iar apoi parola pe care am ţinut-o minte.

*Am deschis „Microsoft Office Word 2007“ şi am început să scriu acest text.

   

*Am finalizat textul şi l-am plasat în pagină.

M-am oprit aici din lipsă de spaţiu, însă, dacă aş fi scris tot ce am făcut ieri şi dacă redactorul-şef ar fi aflat despre lista întreagă a realizărilor mele, cred că aş fi avut şanse mari la o primă consistentă.

Lăsând gluma la o parte, cred că Răzvan Burleanu, cu toate defectele lui, e mai bun decât Mircea Sandu. Sunt convins că Răzvan Burleanu poate face o treabă mai bună în al doilea an de mandat, fiindcă e tânăr şi dornic de a învăţa. Şi cred că îmi permit să-i dau un sfat lui Răzvan Burleanu, fiindcă sunt mai mare decât el cu vreo cinci ani şi, în plus, omul a scris în ultima pagină din programul lui electoral că aşteaptă cu mare interes comentariile şi sugestiile noastre.

Aşadar, îl sfătuiesc că, la anul, atunci când va face bilanţul activităţii sale, să aibă simţul măsurii. Nu de alta, dar când înşiri 100 de realizări într-un an, atunci duci în derizoriu şi lucrurile cu adevărat importante pe care le-ai făcut. Şi e păcat. 

CITEŞTE ŞI:

*EXCLUSIV Burleanu, dezvăluiri spectaculoase la un an de mandat: „Mircea Lucescu poate veni la naţională“

Burleanu a venit ca Che Guevara, dar revoluţia lui a ţinut cât o ploaie de vară: cum arată bilanţul său la FRF după un an

Unde a eşuat Burleanu după un an în fruntea FRF: am pierdut un loc crucial la UEFA şi ne-am ales cu proiecte pe hărtie

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite