Bud: "Neşu mi-a trimis un sms de încurajare. Cei de la Gaz Metan mi-au zis să mă operez în ţară, că e scump afară!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Bud, Gaz Metan Mediaş
Cristi Bud, Gaz Metan Mediaş

Cristi Bud şi-a fracturat genunchiul în meciul de Cupă susţinut de Gaz Metan la Timişoara, chiar după ce a marcat golul victoriei. Acum, atacantul trăieşte un calvar, pentru că clubul medieşan i-a transmis să nici nu se gândească să se opereze în străinătate, pentru că e prea scump.

În schimb, atacantul Gazului a primit un mesaj de încurajare de la cine se aştepta mai puţin. Mihai Neşu, care a trecut prin clipe mult mai grele, i-a transmis să fie tare.

"Am suferit una dintre cele mai dure accidentări pe care le poţi suferi. Nu este nevoie doar de operaţie, ci şi de tratament specializat. Soţia mea a discutat astăzi cu cineva din conducerea Gazului şi i-a transmis nici să nu mă gândesc să mă operez în străinătate. I s-a spus că trebuie să aştept să se dezumfle genunchiul, după care să mă operez în România, dar eu nu vreau acest lucru. Am vorbi cu domnul Mureşan, sper să mă ajute dânşii.

Toată operaţia, cu tot cu recuperare, costă aproximativ 30.000 de euro. Eu îmi doresc doar să îmi revin şi să joc, dar am nevoie de sprijin.

Mi-a ridicat foarte mult moralul un mesaj pe care l-am primit de la Mihai Neşu. Mi-a urat să fiu tare şi a spus că mă susţine" a declarat Bud la DigiSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite