Bucureşti devine capitala ecvestră europeană la sfârşitul lunii iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un cal de performanţă poate costa şi un milion de euro
Un cal de performanţă poate costa şi un milion de euro

Bucureştiul va găzdui la 25 iunie Adunarea Generală a Federaţiei Europene Ecvestre, iar preşedintele federaţiei noastre va candida pentru un loc în board-ul forului european.

Reprezentaţii a 38 de naţiuni europene vin pe 25 iunie la Bucureşti pentru a pune la cale viitorul hipismului de pe Bătrânul Continent. Capitala noastră va găzdui Adunarea Generală a Federaţiei Europene Ecvestre, fiind pentru prima data când României îi revine această reponsabilitate.

Marilena Mladin, preşedinte al Federaţiei Române Ecvestre, va candida pentru un loc în boardul forului european.  “Nu e vorba despre mine, ci desre sportul pe care îl reprezint, iar intenţia noastră este să îl ducem la un nivel mai înalt din punctul de vedere al organizării, al dezvoltării”, e de părere Marilena Mladin.
Cu o tradiţie impresionantă în România, de mai bine de 150 de ani, sportul ecvestru a adus ţării noastre o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936, când Henri Rang şi calul Delfis  au ocupat locul al doilea în proba individuală de sărituri peste obstacole.

Sportul este într-un trend ascendent în ultimii ani, atât ca sport de masă, cât şi ca sport de performanţă. Numărul de sportivi legitimaţi a crescut anual, performanţele încep să fie din ce în ce mai ridicate, cu tot mai multe medalii balcanice, prezenţe frumoase în etape de Cupa Mondială sau de Cupă a Naţiunilor, cu medalii sau clasări în primele cinci locuri. România stă cel mai bine la disciplina atelaje, fiind mai mereu între primele 10 naţiuni la nivel mondial.
În acest sport nobil, calul este considerat a fi “actorul” principal. La Jocurile Olimpice, el intră pe scenă la dresaj, obstacole şi concurs complet, în vreme ce anduranţa, atelajul şi voltija sunt probe neolimpice.

caii

Contextul european
Ca urmare a dezvoltării continue a acestui sport, în 2009, la Antwerp, reprezentanţii naţiunilor europene au decis să înfiinţeze un forum şi mai apoi o federaţie continentală. Scopul a fost de la început o colaborare mai bună între naţiuni, identificarea provocărilor şi a oportunităţilor. Actualul preşedinte al Federaţiei Europene Ecvestre este olandezul Theo Ploegmakers, iar din boardul federaţiei mai fac parte doi vicepreşedinţi şi cinci membri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite