Însă acest sistem se regăseşte în tot ceea ce înseamnă sport în Marea Britanie, nu numai în gimnastică. În cele câteva zile petrecute la Universitatea Loughborough, una dintre cele mai bune din ţară şi prima din lume în ceea ce priveşte domeniul SPORT, EXERCIŢII ŞI ŞTIINŢE ALE SĂNĂTĂŢII, am putut remarca că succesul stă în modul de organizare şi în colaborarea excelentă cu autorităţile. În primul rând, nimic nu era la voia întâmplării. Atât partea educaţională cât şi cercetarea erau corelate cu realitatea din teren şi cu tehnologia de ultimă oră. Orice informaţie putea fi aflată prin intermediul sistemului informatic în cel mai scurt timp posibil. Bazele sportive şi de cercetare, pe lângă faptul că arătau impecabil, puteau fi închiriate de oricine atunci când studenţii nu aveau activităţi (în România nici pe un teren de sport al unei şcoli nu mai poţi bate mingea în weekend). În al doilea rând, opt federaţii sportive îşi aveau sediul în cadrul universităţii. Vă puteţi imagina astfel de ce acest mecanism scoate campioni pe bandă rulantă, în timp ce noi suntem în urmă cu cel puţin 50 de ani.

În ceea ce priveşte British Gymnastics, lucrurile sunt într-o dezvoltare şi evoluţie continuă. Federaţia este formată din 24.000 de antrenori, 250.000 de sportivi, de care se ocupă 240 de angajaţi, din care 40% lucrează de acasă. Au un buget anual de 45.000.000 lire şi un PROFIT de 6.000.000 lire/an. Forma de organizare este similară celei din România şi, cum vă spuneam, la dezvoltarea sistemului a contribuit şi Adrian Stan. Din păcate, în anii 90 noi am pierdut know-how-ul (mulţi antrenori români au luat drumul străinătăţii) şi nici nu am reuşit să ne reinventăm. „Un lucru devenise clar: migraţia antrenorilor din Est era masivă, în particular migraţia românilor. În general, chinezii au fost catalogaţi drept leneşi, ruşii ca neadaptabili, în timp ce antrenorii români au fost foarte bine văzuţi“, spunea Adrian Stan.

Indiferent de cine a tras un semnal de alarmă, fie că vorbim de Nadia Comăneci, Ion Ţiriac, Elisabeta Lipa, Marius Vizer, Gabriela Szabo, Pierre de Hillerin, Florentin Marinescu, Cristian Gheorghe, Andreea Răducan, Justin Ştefan, Gheorghe Hagi, Răzvan Burleanu, Gheorghe Popescu sau Octavian Bellu, nu au fost luate niciun fel de măsuri privind educaţia fizică şi sportul românesc.

În 2016, elevii şi studenţii din România se întrebau când vor înţelege decidenţii că identitatea poate fi consolidată prin sport. A fost un alt strigăt de ajutor care a rămas fără niciun răspuns. Cu toţii iubim să avem medalii, să ne pozăm cu sportivii sau să ne facă să ieşim în stradă atunci când obţin performanţe memorabile, însă astfel de momente vor fi din ce în ce mai rare dacă nu vom reuşi să NE ADUNAM.

Recent, fotbalul românesc a trăit o mare bucurie prin calificarea României la Campionatul European U21. Simona Halep este pentru al doilea an pe primul loc în lume. Însă, uităm că aceste performanţe au fost obţinute cu ajutorul investiţiilor provenite din mediul privat şi nu printr-o contribuţie a statului român. Majoritatea jucătorilor au fost formaţi de Academia Viitorul Constanţa, iar Simona Halep a fost sprijinită de părinţi şi de cei care au crezut în ea. 

Trebuie să ne trezim din beţia unor succese aduse de investiţii private şi să repunem pe picioare sportul românesc dacă ne pasă de cetăţeni. Dacă cei din Marea Britanie au putut, cu siguranţă putem şi noi. În final, doresc să închei tot cu un mesaj transmis de Adrian Stan: „Marile probleme ale Estului erau legate de faptul de a învăţa să facă bani din sport“.