Braţul ferm al Cristinei Neagu ne duce în Top 12! Calificare dramatică pentru România, după o revenire fantastică în „finala“  cu Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neagu & Co au tras pentru egalare până în minutul 59! FOTO Facebook
Neagu & Co au tras pentru egalare până în minutul 59! FOTO Facebook

România a învins dramatic Ungaria, 28-27, după ce fusese condusă timp de 58 de minute, calificându-se în grupele principale la Campionatul Mondial de Handbal. Tricolorele au recuperat fabulos un deficit de şase goluri la pauză, după o primă repriză modestă, Cristina Neagu înscriind golul victoriei de la 7 m, în ultimele secunde ale partidei.

România şi-a îndeplinit, astfel, obiectivul - calificarea în primele 12 echipe ale lumii, terminând pe locul 3 în Grupa C. Echipa lui Ryde are asigurate încă trei partide la Kumamoto, în dauna Ungariei, însă nu pleacă şi cu puncte spre Main Round, după ce a fost învinsă atât de Spania, cât şi de Muntenegru.

Ungaria a dominat din primul minut

Ungaria şi-a construit cu uşurinţă un avantaj net încă din primele minute, cu procentaj de reuşită de sută la sută în atac. Echipa lui Kim Rassmusen a înscris de cinci ori consecutiv, din tot atâtea aruncări la poartă, în timp ce atacul României a fost bont, ajutând-o pe Blanka Biro să se remarce în poarta maghiarelor.

Minutul opt a adus şi prima paradă - a Iuliei Dumanska, dar şi primul gol pentru România - o execuţie din zonă centrală, de la 9 m. Eliberându-se din strânsoarea defensivei Ungariei, Cristina Neagu, cu trei goluri, a pus umărul la o revenire dătătoare de speranţă, România reducând ecartul la trei goluri (6-9). Eficientă pe extreme, Ungaria a avut însă nevoie de doar două minute pentru a reface diferenţa de cinci goluri din start de meci, profitând de o primă eliminare - a lui Polocoşer.

Maghiarele au continuat să domine şi să mărească avantajul în final de primă repriză, chiar şi cu rezervele. Ca un laitmotiv al prezenţei României la Mondialul de la Kumamoto, Vamos şi-a trecut şi ea numele pe lista jucătoarelor care au înscris în poarta lăsată goală de Ryde, scorul pauzei fiind stabilit de Neagu, de la 7 m, care a lăsat naţionala României la -6 faţă de Ungaria, după o jumătate de oră de joc slab (10-16). Singurele capitole la care România a reuşit să fie peste Ungaria în statistică în prima repriză: eficienţa aruncărilor de la 9 m (25% faţă de 22%), aruncări de la 7 m (100%, faţă de 67%) şi eliminări (3-1!).

Spiritul "Unstoppable": Neagu & Co au tras pentru egalare până în minutul 59!

Repriza secundă a adus o creştere evidentă în jocul României, principalele arme ale tricolorelor fiind mai degrabă mentalul şi dăruirea, refuzul de a pierde insuflat chiar de omul-orchestră Neagu.

Iugano şi Pintea au readus culoarea în obrajii fanilor români, cu goluri consecutive în start de interval. O paradă a Denisei Dedu, plus o execuţie sigură a Cristinei Neagu, de la 7 m, au redus diferenţa la doar două goluri, însă tricolorele nu au profitat până la capăt. Pristăviţa a riscat finalizarea la poartă, ratând o primă şansă a apropierii la un gol de maghiare, în minutul 42. Scăpate cu faţa curată după cele două eliminări dictate în minutul imediat următor, Neagu & Co şi-au arătat determinarea, ajungând la un gol în urma Ungariei, în minutul 48. Pasul următor pe tabelă a venit însă abia după alte 11 minute de suferinţă.

O bară a lui Seraficeanu, în minutul 53, la o boltă superbă, a revitalizat Ungaria, revenită în regim de viteză la diferenţă de trei goluri, însă Dedu le-a dat coechipierelor un nou impuls, cu o paradă de zile mari, Iugano răspunzând cu golul care a stabilit prima egalitate în partidă, 27-27, în minutul 59. Ultimul minut a fost crâncen: Ungaria a forţat un atac lung, tricolorele au recuperat cu 32 de secunde pe cronometru, iar Ryde a intervenit cu time-out.

Cu soarta calificării în braţul său, Cristina Neagu a avut nervii tari, executând Ungaria de la 7 m, după o lovitură de penalizare scoasă de Pristăviţa, desăvârşind o revenire memorabilă a echipei României.

CITEŞTE ŞI:

 

România continuă lupta la CM handbal. Cine sunt adversarele tricolorelor în Grupa Principală

Selecţionerul Ungariei a tunat după ce a fost învins de România în ultimul minut: „A fost o ruşine! E ceva personal“

Ea a făcut posibilă fiesta! I-a pus mingea victoriei în mână lui Neagu în final de România - Ungaria: „Am ezitat să mă uit“

Fotbalul a „tremurat“ pentru handbal: Dan Petrescu, discurs fabulos despre victoria cu Ungaria

Şocul Mondialului de handbal: Franţa, deţinătoarea trofeului, a ratat „Main Round“-ul. Cum arată Grupele Principale

FOTO Mesajul prin care fanii maghiari i-au provocat pe români, la startul partidei de la Mondialul de handbal

Neagu loveşte şi pe Facebook: Postare de mii de like-uri după victoria electrizantă a României la Mondiale

Ryde, de o sinceritate incredibilă: Ce a spus despre aruncarea care a adus calificarea României

Ria, Ria, Bucuria. Jucătoarele anunţă în cor: e timpul să zbierăm. „Eu am făcut meciul carierei“

Maghiarii sunt devastaţi: Ce a scris presa din Ungaria după o înfrângere şocantă în faţa României la Mondiale

VIDEO Secunde demenţiale: Ultimul atac al României care a adus victoria cu Ungaria! Neagu a plâns

Grupa C, etapa a 5-a, vineri

România - Ungaria 28-27
Au înscris: Neagu (10), Seraficeanu (5), Iugano (6), Perianu (2), Pintea (2), Ostase (2), Pristăviţa (1)
 
Muntenegru - Spania 26-27
Senegal - Kazahstan 30-20
 
Clasament Grupa C
1. Spania 10p
2. Muntenegru 8p
3. România 6p
4. Ungaria 4p
5. Senegal 2p
6. Kazahstan 0p
 
Meciurile României din grupa C
 
*Sâmbătă: 16-31 cu Spania
 
*Duminică: 29-24 cu Senegal
 
*Marţi: 22-20 cu Kazahstan
 
*Miercuri: 26-27 cu Muntenegru
 
*Vineri: 28-27 cu Ungaria

  • Meciurile sunt transmise, în direct, de Digi Sport, Telekom Sport şi LookPlus.
  • Primele trei clasate din fiecare grupă ajung în Main Round

 
Lotul României la Campionatul Mondial de handbal de la Kumamoto
 
*Portari: Diana Ciucă (Vâlcea), Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska (Vâlcea)
 
*Extreme stânga: Cristina Florica (Vâlcea), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)
 
*Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu (ambele CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare)
 
*Centri: Elena Dache (Dunărea Brăila), Laura Pristaviţă (Gloria Bistriţa), Mădălina Zamfirescu (Vâlcea)
 
*Inter dreapta: Patricia Vizitiu (SCM Craiova)
 
*Extreme dreapta: Aneta Udrişitioiu (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)
 
*Pivoţi: Raluca Băcăoanu (Vâlcea), Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (CSM Bucureşti)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite