„Bombă“ la Rapid. Preşedintele Dinu Gheorghe anunţă că pleacă, la două săptămâni după ce-a semnat contractul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu Gheorghe. FOTO: Răzvan Pasărică
Dinu Gheorghe. FOTO: Răzvan Pasărică

Apele par a nu se limpezi la Rapid nici în perioada următoare. Deşi Dinu Gheorghe, pe care mulţi fani îl priveau drept un salvator, a semnat un contract cu clubul pe 5 ianuarie, luni seară a anunţat că vrea să plece.

„Sunt şanse foarte mici să mai continui la Rapid, aproape de zero. Mâine voi avea o discuţie cu cineva de la patronat, dacă voi găsi pe cineva. Am simţit că Rapidul nu are nevoie de mine. Am mai spus-o şi o repet. Dacă se vor aduce jucătorii despre care am vorbit, atunci echipa se va salva. Săpunaru şi-a încheiat contractul cu Elche, practic poate semna cu oricine, aşa că eu sper să semneze cu Rapid. Cu Nicolae Grigore am încheiat orice discuţie azi, este opţiunea lui, n-are sens să mai dezvoltăm subiectul, iar cu Daniel Niculae nu ştiu dacă se va rezolva ceva“, a declarat Dinu Gheoghe, la DigiSport. 

Astăzi, Rapid l-a transferat pe fundaşul portughez Hugo Emanuel Correia Ribeiro Lopes (24 de ani), care a semnat un contract valabil până în vară. 

Hugo Lopes a evoluat în prima parte a sezonului la Freamunde (locul 1 în liga a doua portugheză), echipă de care s-a despărţit din cauza restanţelor salariale. 

În afară de portughez, giuleştenii i-au mai adus în această iarnă pe după Andrei Cerlincă, Milos Buchta, Joao Carlos Amaral Marques Coimbra şi Pavel Cmovs. 

Gruparea antenată de Cristi Pustai efectuează în aceste zile un cantonament în Grecia. Giuleştenii n-au deocamdată în loc decât 13 jucători.

Citeşte şi 

Telex din lumea sportului: Rapid a plecat în Grecia cu un „indian“ şi cu un lot mic. Neagu va rămâne în Muntenegru

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite