Bölöni uimeşte Belgia: Pe ce loc a ajuns la cinci săptămâni după ce se vorbea despre concedierea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ladislau Bölöni a preluat Antwerp în iulie 2017
Ladislau Bölöni a preluat Antwerp în iulie 2017

Ladislau Bölöni (66 de ani) a scos „bagheta magică“ şi a transformat Antwerp într-o echipă irezistibilă în Belgia.

La 2 noiembrie, Antwerp era învinsă în campionat, scor 1-3, în deplasarea de la Mouscron. Era doar ultimul rezultat dintr-o serie critică pentru elevii lui Bölöni: 6 meciuri, 1 victorie, 3 remize, 2 înfrângeri! Şi, dintr-o dată, presa belgiană a început să vorbească obsesiv despre o despărţire a lui Bölöni de Antwerp. Şi s-a scris că singura variantă de salvare pentru tehnicianul român ar fi câştigarea unui meci care, în acele momente, părea o misiune aproape imposibilă: cel cu liderul Club Brugge, o formaţie neînvinsă!

Momentul adevărului a sosit şi Bölöni părea ca şi demis. Club Brugge a condus Antwerp, în deplasare, cu 1-0 la pauză. Ceea ce a urmat însă a schimbat nu doar soarta acelui meci, ci tot finalul de an pentru Antwerp! Mai întâi, s-a câştigat partida cu Club Brugge, scor 2-1, iar de aici a pornit seria de victorii pentru elevii lui Bölöni! Concret, 6 victorii în ultimele 7 meciuri.

Ultimul succes a venit, sâmbătă seară, 1-0 pe teren propriu cu AS Eupen. Rezultatul a ridicat Antwerp pe locul 2 după 19 etape cu 37 de puncte. Lider e Club Brugge, cu 42 de puncte din 17 meciuri jucate.

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV Bölöni, emblematic pentru România, preţuit de Ungaria: Imaginea care spune o mie de cuvinte

EXCLUSIV Bölöni, mişcat: Prima sa reacţie după ce ungurii i-au pus portretul pe stadionul de la Budapesta

Boloni a prevăzut dezastrul: „N-avem c**ie! Ne minţim singuri“. Interviul devastator care doare şi astăzi

EXCLUSIV Boloni, îngrozit de decăderea fotbalului românesc: „E dureros, revoltător, înfiorător!“

EXCLUSIV Boloni, scârbit de ce se întâmplă în România: „De asta suntem consideraţi ţiganii Europei!“

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite