Bölöni i-a exasperat: Un alt antrenor a fost chemat la sediul federaţiei pentru negocieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boloni

Federaţia Română de Fotbal (FRF) încearcă de două luni să găsească un înlocuitor pentru Mirel Rădoi. După refuzurile primite pe bandă, de la Gheorghe Hagi (Farul Constanţa), Răzvan Lucescu (PAOK Salonic) şi Dan Petrescu (CFR Cluj), nici negocierile cu Ladislau Bölöni n-au decurs, deocamdată, conform aşteptărilor.

Pentru că tehinicianul de 68 de ani, care a mai fost pe banca naţionalei în perioada 2000 - 2001, e un tip extrem de exigent şi meticulos! 

Potrivit informaţiilor apărute, sunt neînţelegeri cu Bölöni în privinţa durata contractului şi obiectivele fixate. Concret, Federaţia Română de Fotbal vrea ca munca tehnicianului să fie evaluată, în septembrie, după finalul Ligii Naţiunilor. În cazul în care România retrogradează în Liga C - acum se află în Liga B - FRF vrea să aibă dreptul de a rezilia contractul lui Bölöni. Adică, un scenariu care nu-i convine fostului internaţional. Acesta vrea să primească un contract până la finalul preliminariilor pentru Euro 2024. Cu o clauză potrivit căreia înţelegerea să fie prelungită automat, în cazul în care se va obţine calificarea la turneul final.

Având în vedere aceste probleme, federaţia a trecut deja la „Planul B“. Potrivit „Fanatik“, Edward Iordănescu a fost chemat, astăzi, la sediul FRF pentru negocieri faţă în faţă.

De altfel, încă de luni seară, Andrei Vochin, consilierul preşedintelui Răzvan Burleanu, a anunţat că federaţia va începe discuţiile şi cu alţi antrenori, deoarece Bölöni ezită să preia naţionala.

Ce a spus Andrei Vochin la Telekom Sport?

*S-au reluat tratativele cu Loţi, sperăm să încheiem cât mai repede. Oricum, s-au deschis tratativele şi cu Edi Iordănescu şi Adi Mutu. Deja trece timpul şi trebuie să luăm pulsul şi din altă parte. E prima dată de când sunt la FRF când se negociază şi cu un alt antrenor înainte ca principalul favorit să dea răspunsul final.

*Titular e Loţi, se negociază cu el, e prima variantă în continuare. Dacă nu se ajunge la niciun rezultat, echipa de negociere ştie care e situaţia cu Mutu şi Edi. Au intrat în detalii contractuale deja şi cu ei. Cât s-o mai lungim, până la urmă? Măcar n-o mai luăm de la zero în cazul în care ne refuză Bölöni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite