Bogdan Stelea a fost prezentat oficial la Viitorul. Obiectivele fostului portar la echipa lui Gică Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Stelea FOTO Răyvan Păsărică
Bogdan Stelea FOTO Răyvan Păsărică

Fostul portar al naţionalei României, Bogdan Stelea, a fost numit pe banca tehnică a Viitorului, echipă cu care a semnat deja un contract. "Arnold" recunoaşte că venirea sa la formaţia constănţeană a fost facilitată de relaţia de prietenie pe care o are cu Gică Hagi.

După ce a scăpat la mustaţă de retrogradare, Viitorul a conceput deja planul de bătaie pentru viitorul sezon de Liga 1. Astfel, oficialii echipei constănţene au ajuns la un acord cu Bogdan Stelea, care este începând de luni noul antrenor al Viitorului. Stelică a precizat că venirea sa la echipă a depins în mare măsură de Gică Hagi.

Stelea a demisionat de la naţionala de tineret. Se duce la Viitorul?

"Înainte să vorbim efectiv despre posibilitatea ca eu să preiau banca tehnică a Viitorului mai schimbam idei, uneori ajungeam să cădem de acord, alte dăţi nu se întâmpla acest lucru. Sunt convins că vom realiza lucruri pozitive şi vom evolua. Discuţiile au fost intense în ultima vreme, m-am simţit foarte onorat şi am acceptat fără să am vreo îndoială", a spus Bogdan Stelea într-o conferinţă de presă.

Antrenorul Viitorului a trasat deja obiectivele pentru noul sezon, fiind încântat că va avea ocazia să lucreze cu jucători tineri, pe care îi poate forma. "Îmi place să fac parte dintr-un proiect serios, care este conceput pe un termen lung, care îşi propune performanţă. Un motiv în plus e că trebuie să lucrez cu jucători tineri, care au mult entuziasm, dornici să înveţe în orice moment. Sunt capacitat să controlez acest entuziasm, uneori jucătorii pot să cadă foarte uşor, au nevoie de oameni care să le inspire încredere. 

În ultimii doi ani, Viitorul a avut o situaţie dificilă, a luptat o bună bucată de vreme pentru salvarea de la retrogradare. În momentul în care reuşeşti să treci peste o asemenea situaţie, demonstrezi că poţi face faţă unei presiuni şi poţi pe viitor să lupţi şi pentru obiective mai măreţe. Sunt foarte iluzionat de această ocazie, vreau să devenim o echipă bună, respectată, pentru asta vom lucra în fiecare zi. Acest lucru îmi dă o mare încredere", a mai spus Stelea.

"Arnold" a fost până nu demult antrenor al echipei naţionale de tineret a României, dar şi-a dat demisia din cauza rezultatelor slabe înregistrate cu tricolorii mici. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite