Blestemul fotbalului românesc: avem stadioane tot mai mari, dar echipe tot mai mici. Analiza unei situaţii tragice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlul şi Cupa României au fost câştigate de Viitorul, respectiv FC Voluntari, două echipe din oraşe minuscule care au luat primele trofee din scurta lor existenţă. În Big 5, principalele întreceri fotbalistice din Europa, un astfel de trend e inexistent.

Fotbalul românesc construieşte stadioane tot mai mari, dar echipele care performează pe plan intern sunt tot mai mici, de la oraşe ale căror populaţii n-ar umple nici „Arena Naţională“.

Campioana Viitorul joacă la Ovidiu (13.131 de locuitori), iar câştigătoarea Cupei, FC Voluntari reprezintă un oraş de lângă Bucureşti cu o populaţie de 42.944 de locuitori. Nu e vina acestor cluburi că brandurile din fotbalul românesc au dispărut sau că au ajuns în ligile inferioare, însă cârcotaşii spun că avem un fotbal comunal cu astfel de echipe premiante.

Iar marele meci al acestui fotbal din care grupările cu suporteri şi tradiţie au dispărut urmează să vină în această vară (data n-a fost încă stabilită). Vorbim despre Supercupa României care va pune faţa în faţă câştigătoarea titlului cu deţinătoarea Cupei României: Viitorul – FC Voluntari.

Unde se va juca?

Pe lângă faptul că o astfel de partidă nu poate fi „vândută“ de televiziuni, urmând să facă un rating extrem de mic, mai apare o problemă importantă.

Rămâne de văzut unde va duce Federaţia Română de Fotbal (FRF) acest meci, astfel încât numărul scaunelor goale din tribune să fie cât mai mic. E exclus ca Viitorul şi FC Voluntari să se înfrunte pe „Arena Naţională“ (55.634 de locuri), aşa că tot un oraş din provincie rămâne soluţia. De altfel, trei din ultimele şase ediţii ale Supercupei României s-au disputat în afara Bucureştiului.

Perspective sumbre

Îngrijorător e că din sezonul viitor în Liga I vor sosi şi alte formaţii fără tradiţie, aşa că avem toate şansele să mai vedem cluburi fără suporteri cucerind diverse trofee.

Juventus Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe sunt grupările care şi-au asigurat deja promovare în primul eşalon. Prima echipă nu numai că n-are suporteri, dar are şi stadionul în litigiu, având şanse infime să joace acolo în Liga I. Iar Sepsi s-a înfiinţat de şase ani, aşa că intră în aceeaşi categorie a grupărilor fără istorie.

În Occident domină granzii

Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în România, în campionatele puternice din străinătate, brandurile fotbalistice sunt sfinte şi dau greutate unor întreceri precum Premier League, La Liga sau Bundesliga.

Existenţa cluburilor cu renume e şi unul dintre motivele pentru stadioanele sunt mai mereu pline, iar sumele plătite pentru achiziţionarea drepturilor TV cresc de la o licitaţie la alta. Iar granzii se respectă cu adevărat! Din tabelul alăturat se vede cum în ultimele trei sezoane, cu excepţia lui Leicester în Anglia, trofeele interne au ajuns aproape mereu la formaţii puternice.

Câştigătoarele trofeelor interne în Occident în ultimii trei ani

Anglia

Sezon Premier League Cupa Angliei Cupa Ligii

2016-2017 Chelsea Arsenal Man. United

2015-2016 Leicester Man. United Man. City

2014-2015 Chelsea Arsenal Chelsea

Italia

Sezon Serie A Cupa Italiei

2016-2017 Juventus Juventus

2015-2016 Juventus Juventus

2014-2015 Juventus Juventus

Spania

Sezon La Liga Cupa Spaniei

2016-2017 Real Madrid Barcelona

2015-2016 Barcelona Barcelona

2014-2015 Barcelona Ath. Bilbao

Germania

Sezon Bundesliga Cupa Germaniei

2016-2017 Bayern Munchen Dortmund

2015-2016 Bayern Munchen Bayern Munchen

2014-2015 Bayern Munchen Wolfsburg

Franţa

Sezon Ligue 1 Cupa Franţei Cupa Ligii

2016-2017 Monaco PSG PSG

2015-2016 PSG PSG PSG

2014-2015 PSG PSG PSG

Supercupa României din 2011 încoace

An Meci Oraş-gazdă Spectatori

2011 Oţelul – Steaua 1-0 Piatra Neamţ 13.252

2012 CFR – Dinamo 2-2* Bucureşti 10.000

2013 Steaua – Petrolul 3-0 Bucureşti 29.459

2014 Steaua – Astra 1-1** Bucureşti 10.000

2015 Steaua – Tg. Mureş 0-1 Constanţa 10.000

2016 Astra – CFR 1-0 Cluj 9.980

*Dinamo a câştigat la penalty-uri

**Astra a câştigat la penalty-uri

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite