Begu, umilită la Miami: Irina a suferit cea mai urâtă înfrângere a sezonului în faţa unei jucătoare de locul 93!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu ocupă locul 37 în lume, însă, miercuri seara, a jucat de parcă ar fi o sportivă de locul 370 în clasamentul WTA.

Româncele cad pe capete la Miami! După Mihaela Buzărnescu (39 WTA), bătută categoric marţi, Irina Begu a avut şi ea aceeaşi soartă. Paradoxal, singura care s-a impus până acum în runda inaugurală a fost Monica Niculescu (70 WTA), venită din calificări.

Totuşi, dacă Buzărnescu a reuşit să ia măcar cinci game-uri în confruntarea cu Kirsten Flipkens (71 WTA), Irina Begu nu se poate lăuda nici măcar cu atât. Iar asta în condiţiile în care nu s-a duelat cu vreo forţă, ci cu Danielle Rose Collins (93 WTA).

Americanca de 24 de ani s-a impus cu un incredibil 6-1, 6-1, pulverizând-o pe Begu în 63 de minute.

E a doua eliminare prematură pentru Begu în America, ea părăsind şi Indian Wells repede, în turul II. Ce-i drept, acolo a fost învinsă de Pliskova (6 WTA), iar scorul a fost cât de cât respectabil: 6-7, 1-6.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite