Becali „fierbe“: Milioanele de la UEFA merg spre Cluj! Ce sume poate încasa CFR, în acest sezon

Becali „fierbe“: Milioanele de la UEFA merg spre Cluj! Ce sume poate încasa CFR, în acest sezon

Gigi Becali

Condusă catastrofal de latifundiarul din Pipera, FCSB n-a mai prins grupele unei competiţii europene din 2017! Asta în timp ce rivala din Gruia se pregăteşte pentru a treia stagiune la rând în care va evolua, cel puţin până în decembrie, într-o întrecere continentală.

Ştiri pe aceeaşi temă

CFR Cluj s-a chinuit pentru calificare, atât în „dubla“ cu Borac Banja Luka (Bosnia), cât şi în cea cu Lincoln Red Imps (Gibraltar), aşa că, înaintea confruntării cu Young Boys, aşteptările n-au fost foarte mari de la campioana Ligii I.
 
Mai ales că formaţia din Gruia reprezintă un campionat atât de slab, încât celelalte trei echipe pe care le-a avut în Europa, FCSB, CS U Craiova şi Sepsi, au şi încheiat deja socotelile cu Conference League, unde au intrat în turul II preliminar. Marţi seară, la Cluj, CFR a fost dominată de Young Boys (Elveţia), însă a deschis scorul prin Cristi Manea (4), după care a rezistat, eroic, până în prelungiri. Din păcate, golul lui Sierro (90+3), înseamnă că returul de la Berna, programat pentru 10 august (ora 21.30, Prima TV), începe de la un scor egal: 1-1. 
 
În ciuda acestei situaţii, perspectivele financiare ale CFR-ului sunt foarte bune, în acest moment. Dacă va trece de Young Boys, echipa va ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor, unde va întâlni fie Ferencvaros (Ungaria), fie Slavia Praga (Cehia). Bonsusul UEFA pentru prezenţa în această fază? Cinci milioane de euro.
 
Dacă CFR va fi eliminată însă de Young Boys, campioana României va ajunge în play-off-ul Ligii Europa. Aici, va întâlni echipa care va pierde în „dubla“ Steaua Roşie Belgrad (Serbia) - Şerif Tiraspol (Moldova). La Belgrad, marţi seară, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 1-1. Şi prezenţa în play-off-ul Ligii Europa va fi o performanţă răsplătită generos de UEFA. Dacă va ajunge aici, CFR îşi va asigura suma de 3,6 milioane de euro.
 
În fine, inclusiv un eşec în play-off-ul Ligii Europa va menţine echipa lui Şumudică, în competiţiile UEFA. Pentru că CFR va „ateriza“ în grupele Conference League. Vorim despre o calificare pentru care în conturile echipei vor intra 2,94 milioane de euro. Apoi, fiecare eventuală victorie în grupă va fi răsplătită cu 500.000 de euro, în timp ce egalul va însemna 166.000 de euro. La aceste sume se vor adăuga şi cele din market-pool, care se socotesc de UEFA, spre finalul sezonului.
15.640.0000
de euro va primi fiecare echipă care va ajunge în grupele Ligii Campionilor, în acest sezon.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările