Becali: Am băut gaz să îl dau pe 20 pe Coman?

Becali: Am băut gaz să îl dau pe 20 pe Coman?

FOTO ARHIVĂ

Gigi Becali a declarat, joi seară, că nu este interesat să vândă jucători în acest moment, el menţionând că nu este dispus să îl transfere de la FCSB la altă grupare pe Florinel Coman în schimbul a 20 de milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat la Digi Sport dacă i-ar da drumul mijlocaşului ofensiv de bandă stângă pentru 20 de milioane de euro, Becali a răspuns: "Coman 20 de milioane? Doamne fereşte! Păi am băut gaz să îl dau pe 20 pe Coman? O să vă demonstrez la toţi pe cât pleacă jucătorii mei. Durează un an, un an şi jumătate. Poate să vină şi acum, dar nu e piaţă. Bine, acum nu îl dau nici pe 20 pe Coman. Şi nu zic asta ca să îi fac preţ, că nu stau scouterii să asculte ce vorbim noi acum. Dar chiar nu îl dau pe Coman pe 20. Păi iau din calificarea în Europa League banii ăştia. Îl ţin pe băiat, mă calific şi fac echipă puternică".
 
El a menţionat apoi că nu este interesat să vândă în acest moment. "Eu nu vând, de ce să vând acum? Ce a făcut Man ca să pot să îl vând? Ce a făcut Coman ca să pot să îl vând? Ca să aibă piaţă, trebuie să dea cinci goluri în grupele Europa League. Acum nu am piaţă. Păi eu vând cu 700.000 sau cu 1,3 milioane? Eu vând cu zeci de milioane".
 
În ceea ce priveşte meciul de joi cu Milsami Orhei, Becali a spus că a fost “prea uşor”: "A fost un meci prea uşor, nici de pregătire nu poţi să îi spui. De aia am şi jucat titular cu copilul ăla. Şi m-a impresionat mult, Cristi Dumitru mi-a plăcut foarte mult".
 
Gigi Becali consideră că dubla cu Alaşkert va fi “şi mai accesibilă”. “În turul trei, apoi, o să fim cap de serie, nu vor fi probleme. Play-off-ul o să fie greu".
 
Formaţia FCSB s-a calificat, joi seară, în turul doi preliminar al Ligii Europa, învingând în deplasare echipa Milsami Orhei, scor 2-1, în manşa secundă a turului 1 preliminar. În tur, scorul a fost 2-0 pentru echipa bucureşteană.
 
Joi seară, au marcat Bolohan ’47 pentru Milsami şi Dumitru ‘4 şi Oaidă ’42 pentru FCSB.
 
În runda următoare, FCSB va întâlni formaţia armeană Alaşkert. Meciul tur va avea loc la 25 iulie, iar returul la 1 august.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: