Barcelona a făcut instrucţie în finala Cupei Spaniei! La câte trofee a ajuns Messi şi pe ce loc se află în topul mondial
0Echipa FC Barcelona a câştigat, sâmbătă, Cupa Spaniei, învingând categoric, scor 4-0 (0-0) pe Athletic Bilbao, într-o finala disputată la Sevilla.
Golurile au fost marcate de Griezmann ’60, De Jong ’63 şi Messi ’68, ’72. FC Barcelona a mai câştigat Cupa Spaniei de 30 de ori, ultima dată în 2018. Pentru catalani, este primul trofeu de când conducerea echipei a fost preluată de Ronald Koeman, în august 2020.
În urma acestui triumf, Leo Messi (33 de ani) a bifat al 37-lea trofeu din carieră, perfomanţă cu care ocupă poziţiile 5-7 în ierarhia mondială, la egalitate cu Maxwell şi Ibrahim Hassanîn. Primul în acest top este fostul său coechipier, Dani Alves, fotbalist care a adunat 44 de trofee.
De-a lungul anilor, argentinianul a câştigat 10 titluri de campion în Spania, 7 Cupe ale Spaniei, 8 Supercupe, 4 trofee UEFA Champions League, 3 Campionate Mondiale ale cluburilor, 3 Supercupe ale Europei, 1 titlu mondial U20 cu naţionala Argentinei şi 1 titlu olimpic
Fotbaliştii cu cele mai multe trofee
44- Dani Alves (Spania)
41- Hossam Hassan (Egipt)
39 - Andrés Iniesta (Spania)
39 - Hossam Ashour (Egipt)
37 - Lionel MESSI (Argentina)
37 - Maxwell (Brazilia)
37 - Ibrahim Hassan (Egipt)
36 - Ryan Giggs (Ţara Galilor)
36 - Oleksandr Shovkovskiy (Ucraina)
36 - Wael Gomaa (Egipt)