Bănel - cu ghinion, Torje - la înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicoliţă a debutat cu un eşec la Saint Etienne, învinsă, acasă, de Lille. În schimb, în Italia, „Piticul atomic“ a contribuit cu o pasă de gol la victoria obţinută de Udinese. Saint-Étienne a pierdut cu 3-1, deşi avea 1-0 atunci când Bănel a intrat pe teren. În Serie A, Udinese, cu Torje pe teren 69 de minute, a câştigat, în deplasare, la Lecce, scor 2-0.

Transferat la începutul lunii la Saint-Étienne, Bănel Nicoliţă a avut parte de un debut de coşmar. El a intrat pe teren în minutul 46 al meciului cu Lille, scor 1-3, înlocuindu-l pe atacantul Saadi. Când a fost introdus, datele problemei erau următoarele: Saint-Étienne conducea cu 1-0, ­datorită autogolului lui Rozehnal, dar evolua cu un om în minus, întrucât fundaşul dreapta, Nery, văzuse „roşu". Nicoliţă a fost trimis în flancul drept al apărării. Nu s-a descurcat acolo, iar, la scurt timp, a fost urcat în linia mediană.

Fostul stelist poate fi considerat responsabil de primirea celui de-al doilea gol înscris de Lille, în urma unei acţiuni desfăşurate pe dreapta. Totuşi, jurnaliştii francezi sunt răbdători cu internaţionalul român. „I-a demonstrat antrenorului Galtier că poate fi util. A arătat multe calităţi şi e polivalent. S-a acomodat deja cu postul de mijlocaş dreapta. Pentru a vedea ce poate ca mijlocaş ofensiv trebuie să aşteptăm până când Saint-Étienne va disputa un meci în 11 oameni", a scris cotidianul „Le 10 Sport".

Torje, debut excelent

Ajuns de câteva zile în Italia, Gabi Torje a fost titularizat încă din prima etapă din Serie A. Echipa sa, Udinese, a învins Lecce, în deplasare, scor 2-0, iar românul a fost în centrul atenţiei. „Bianconerii" au evoluat în sistemul 3-5-1-1, Torje fiind al doilea atacant, în spatele lui Antonio di Natale. Românul a pasat decisiv la a doua reuşită a meciului, a lui Di Natale, minutul 17. În prelungirile primei reprize, fostul jucător al lui Dinamo putea duce scorul la 3-0. Românul şi-a continuat recitalul şi în partea a doua, când iar a fost aproape de a marca. Servit impecabil de Di Natale, în minutul 59, Torje a trimis peste poartă de la marginea careului. Zece minute mai târziu, el a fost înlocuit cu Abdi, iar comentatorii de la Sky au afirmat: „Acest jucător este o surpriză plăcută pentru Udinese".

400 de mii de euro va încasa Nicoliţă pentru fiecare dintre cei trei ani pe care îi va petrece la Saint-Étienne.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite